Bogdan Popescu - chirurg acum, fiu de radiolog, trecator prin Irlanda

Bogdan Popescu e prieten, coleg si la un moment dat a fost si medicul meu. Operatia de hernie  inghinala efectuata de el a fost pentru mine o mare realizare si o mare usuare. Cu Bogdan eu am invatat ca radiolog ce inseamana lucrul in echipa, fara clisee si exagerari, efectiv am avut multe de invatat de la el si am dezbatut multe cazuri, spre binele pacientului pe care il diagnosticam / tratam. Bogdan e un chirurg care vorbeste cu oamenii, ceea... pentru un pacient, face diferenta. 

Bine ai re-venit in podcastul Radio Lu' Ghiea, unde incerc alturi de invitatii mei sa scot radiologia din beci :)

         ma gasesti si aici:
canalul meu de you tube: https://www.youtube.com/c/RadioloGhiea
https://www.linkedin.com/in/sorin-ghiea-80336219
https://radiologhiea.ro/
https://www.facebook.com/drsoringhiea/

Transcript

[00:00:18]
Bună ziua și bine v-am regăsit o lungă pauză și cu o nouă freză la podcast-ul Radio Lubia, unde încercăm de obicei să scoatem radiologia din beci și să o aducem la lumina zilei. Invitatul nostru de astăzi, cu care începem sezonul 2023, nu are, aparent, la prima vedere, multă legătură cu radiologia, având în vedere că este chirurg. Zic aparent, pentru că se va vedea că există multe legături cu radiologia, inclusiv ceva legături personale. Ca să nu mai lungim, vi-l prezint pe colegul prietenul și la un moment dat medicul meu, Bogdan Popescu, medic primar chirurgie generală bine ai venit, Bogdane salutare mersi mulțumesc de invitație. Bine bine ai venit în podcast. Pentru început o să facem un pic de istorie ca să știe oamenii cu cine au de-a face. O să încerc să te prezint așa cum te-au văzut ochii mei. 

[00:01:09]
Noi ne știm din spitalul Medicover, deschis undeva la începutul anului 2012, cu multe entuziaști și cu mulți oameni tineri. Eu, tu și restul echipelor medicale și chirurgicale plecam la drum cu un entuziasmu lipsitor. Încercam să facem lucrurile la maxim de bine. Puneam la bătaie tot arsenalul nostru de cunoștințe medicale și toată experiența din rezidențiat, pentru că da, e adevărat, eram destul de tineri și de verzi. Da, acum mulți ani exact și acuma suntem verzi, dar nu mai suntem tineri. Da, ce să vezi că acest lucru în echipă  a dat roade pentru noi la momentul respectiv. Era pentru prima oară când găseam colegi de alte specialități interesați de radiologie, care veneau pe secție să discutăm cazuri. Și Bogdan, tu era clar unul dintre ei. 

[00:02:03]
Pentru cei care fac azi telemedicina sălbatică și nu au contact cu pacientul și cu atât mai puțin cu medicul trimițător, țin să spun că era formidabil să ai cu cine să discuți aceste cazuri, că pu teste sfătuiești cu chirurgul să împărtășești dilemele tale diagnostice și să le asculți pe ale celuilalt și împreună să dezlușești diagnosticul pacientului. Iar era extraordinar pentru că în felul ăsta reușeai să îl tratezi bine fără să îl plimbi pe alte secții sau prin alte spitale. Pentru că da, să nu uităm să ies un sport național, să plimbăm pacientu între specialități și între spitale în momentul acesta în țară. Pe scurt, am învățat multe de la Bogdan. Am văzut multe apendicite și ocluzii în ultima vreme și multe hernii. Am am tras norte diagnostice ciudate împreună și clar a fost o experiență foarte faină. Dar să luăm totuși cu începutul. 

[00:02:55]
Bogdan ce te-a atras la chirurgie? S-au mai precis de când ți-ai dorit chirurgia și de ce? Mai pentru mine n-a existat altceva decât chirurgia, nu pot să spun neapărat de ce, dar probabil cu siguranță familia are o aicea o implicare, chiar de dacă nu și-a dorit-o. De fapt, eu, mama fiind medic radiolog, pe vremea nu existau CT-uri, RMN-uri, dar exista radiografie și eu făceam inclusiv developeri ale filmelor radiologice și cu ocazia asta mă uit și uitam la ele. Era da, da, țin minte când le prim, le plimbam filmele prin diverse substanțe de developat, după care le puneam. Aveam erau un poate lumea nu știe, dar pe vremea aia puneai filmul să se usuce într-un fel de ventilator. Așa era ca un frigider mare unde agățam filmele acolo n-aveai voie să le atingi pentru că altfel rămânea urmele tale pe ele. 

[00:04:02]
Și mai era o chestie ce îmi plăcea la mama acolo, la serviciu, era că mă plimba cu masa aceea de in care se făceau radioscopii, probe de tranzit, inclusiv în tren, delemburg și îmi plăcea să mă dea pe spate, știi cu cu masca, la Gala Disnele, Gala Disneylen. Da, și am petrecut foarte mult timp în spitalul respectiv și probabil atracția mea către medicină de acolo a venit către chirurgie. Pot spune că am pe am bunicul meu din partea tatălui, de unde am și al 2-lea nume, că mă cheamă și Aurelian. El a fost chirurg, chirurg militar, dar nu l-am cunoscut. Am murit cu un an înainte să mă nasc eu, poate de acolo, dar nu mi-am dorit decât să fac chirurgia, asta e, atâta, tot ce știu și am făcut tot posibilul să fac chirurgie și unde nu radiologie. 

[00:04:57]
Adică a, nu știu, nu știu să-ți răspund la întrebări, nu știu cum să-ți răspund la întrebarea asta. Probabil atracția mea către bisturiu, către a vedea ce-i înăuntru oamenilor, cu mâna mea de acolo probabil că provine și mama. Ce zicea mama? Ce a zis când ai mai n-au fost de acord. Ai mai nu prea a fost de acord să fac medicina. Întotdeauna mi-au spus să mă gândesc să mă gândesc pentru că e o muncă titanică. Tot timpul îmi spuneau vei învățat tot timpu, vei citi, nu se va termina niciodată. Și îmi aduc aminte că îi spuneam eu mamei că și de-atuncea îmi spunea măi trebuie să te obișnuiești că doctorii nu sunt plătiți foarte bine și și pe vremea vremea aceea nu erau. 

[00:05:47]
Și-mi aduc aminte că tot speranțele astea tot creșteam, creșteam, creșteam și la un moment dat au fost abandonate din punctul meu de vedere și probabil la un moment dat și trecerea mea la privat a avut o legătură cu chestia asta, dar mă rog, sunt multe de povestit până atuncea și poate mai vorbim despre ele așa treptat. Păi nu, dacă am ajuns aici? Hai să povestim un pic despre asta. Adică tu ai ai venit la privat destul de de repede, nu? Adică mai, eu mi-au ezidențiat u. Unde în f în Floreasca? Nu, Eu mi-am dori să fiu chirurg de Floreasca. Eu am locuit foarte aproape de și părinții mei încă locuiesc acolo, foarte aproape de Spitalul de Urgență București. 

[00:06:32]
Și eu mi-am dorit și am făcut tot ce e posibil, inclusiv în timpul facultăți fac chirurgia la Floreasca și m-am mutat inclusiv dintr-o serie într-alta, într-o serie în care trebuie să să-l asorți să facă chirurgia la Floreasca. Și recunosc că am avut un mentor destul de bun. Atuncea, asistentul meu universitar la chirurgie a fost doctorul Păun, care a fost unul dintre cei mai buni asistenți universitari pe care i-am avut io în timpul facultății. Și și cu ajutorul lui am continuat, să zicem, menirea mea asta de a lucra la Floreasca. După ce am terminat rezidențiatul, am luat rezidențatul pe chirurgie și mi-am ales să fie ca spital îndrumător, bineînțeles, Floreasca, evident. După care am continuat cu doctorul Păun și după vreun an jumătate am am, am fost, am trecut la carezent al profesorului Beuran pe atunci. 

[00:07:38]
Și am fost atras cumva și de partea aceasta de universitară a medicinii, știi, și mi-am dorit la un moment dat să fiu și asistent universitar. E după multe examene picate, ca să zic așa, de preparator, de asistent, inclusiv de medic specialist în Floreasca, așa am ajuns eu să-mi depun CV-ul atunci la un nou spital care se deschidea, urma să se deschidă, de fapt, nici măcar nu se deschis spitalul, Spitalul Medicover, care s-a deschis în 2012, cred că undeva într-o într-un ianuarie-februarie, extrem de multă zăpadă, dadă cu multă, cu multă, multă zăpadă. 

[00:08:26]
Și io eram singurul chirurg din spital, eram, eram singurul chirurg din spital și-mi-aduc aminte că eram într-un cred că tu așa, apropo de medici bărbați în spital, eram io cu tine, cu câțiva colegi de la Ginecologie și mai era un coleg cardiolog, în rest erau, nu mai, nu mai colege, da, doctorul Ticolesc, care acuma la Monza și a plecat și el la un moment dat și eu îmi aduc aminte că la început, după cum spuneai, colaboram foarte mult. Erau plăcere să mă uit și pe filme, CT, remene, mă rog, lucrurile astea le făceam și din din Floreasca, știi, întotdeauna mă du, mă duceam cu pacientul inclusiv la CT la RM să văd, să văd imagine acolo. 

[00:09:20]
Întotdeauna ai nevoie de un radiolog bun, știi care să-ți arate lucrurile pe care tu nu le înțelegi în din acele imagini, dar e da, dar este bine să le înțelegi și tu, pentru că în momentul în când nu ai disponibil un coleg de ajutor așa cum ici tu e bine să știi să interpretez astfel de imagini, pentru că există pacienți care vin cu pur și simplu cu CD-ul la tine, cu niște imagini și te întreabă ce, ce vedeți dvs. aici și dacă eu nu văd nimic, atuncea îi dau un telefon lu Sorin sau îi trimit un un film și ne ne uităm împreună. Genul ăla de pacient care vine la radiologie crezând că radiologia e laboratorul unde se ia sânge și după aia cineva mai în altă parte face CD-ul și după aia vine cu CD-ul la tine și tu îl citești, dl. dr. 

[00:10:17]
îl va citi. Avem discuții nesfârșite pe tema asta, dar oricum clar este inestimabilă colaborarea între clinician și radiolog, pentru că și io sunt, mă simt foarte în siguranță când vorbesc cu tine sau cu alți clinician despre pacient, pentru că înțeleg problema, nu mai mă uit pe mii și mii de imagini, ai urea, dacă ăla nu-l doare acolo sau tu-mi zici băi, nu e acolo problema? Problema e acolo, e apendicul sau e aia? Nu mai stai să bați câmpii să te uiți pe la subdiafragmatic, în partea ailaltă sau mai știu eu unde. Deci e foarte, foarte important de acord, da. 

[00:10:57]
Și atuncea în 2012 s-a deschis la un moment dat tot în 2012, eu v-am părăsit pentru că am mi s-a oferit atuncea posibilitatea să dau un alt examen și să-mi termine examenul de te doctorat în Floreasca și am devenit asistent universitar pe care pentru mine a fost a fost o pasiune, poți să spun lucrul ăsta, lucru cu studenții. Și am avut mulți studenți, mulți studenți buni, a unii cu care am colaborat inclusiv la diverse lucrări și care au plecat prin străinătate și sunt, mă bucur pentru ei că sunt, au ajuns doctori de succes, după care la un moment dat SPI Spitalul de stat nu mi s-a mai potrivit, nu mi s-a mai potrivit. 

[00:11:49]
Poate din punct de vedere al faptului că aveam o familie de crescut, aveam bineînțeles multe lipsuri la în acel moment la spitalul de stat și asta pot să spun că sunt unele dintre lucruri pe care n-avem cum să le facem față noi toți, co toți colegii mei. De atuncea ajunsesem să ne cumpărăm din banii proprii, inclusiv fire, fire de opera, cumpăram perfuzii, cum adică? Serfiziologic, cumpăram ringer, cumpăram antibiotice, cumpăram inhibitor de pompă de protoni, un controloc, nexium. Aș vrea să zic că e incredibil. Da, nu incredibil cu toții chestia asta nu este incredibil. Îmi aduc aminte că am avut un pacient adus la camera de gardă, un pacient, un om al străzii care abea ulcer perforat și l-am dus de urgență la sala de operație, l-am operat, i-am făcut atuncea o sutură cu epiplonoplastie, mă rog făcut. 

[00:12:56]
Nu era un ulcer atât de mare încât să fie necesi să necesite o rezecție gastrică. Pacientul a mers bine, dar noi n-aveam în spital medicamente cu care să îl tratăm efectiv. Deci l-am operat, la ce facem acum cu el în continuare, că trebuie să-l tratăm și să vindecăm cumva orce-ul respectiv și bineînțeles ca la mulți alți pacienți am cumpărat medicamente, El nici nu avea pe cine, n-avea familie, nu avea pe cine, nu avea nicio posibilitate. Și atuncea noi cumpăram medicamente. Acuma ca să-ți să fim sinceri până la capăt, salariul meu de asistență universitară era 1.400 lei sore și nu era, nu pot să spun că era foarte, acum foarte mult timp. 

[00:13:38]
Deci în 2015-2014, că eu în 2016 m-am reîntors la Medicover, 1400 de le da 1.400 lei era salariu, salariul meu, eu ca eu, ca tester de jocuri în 2000, în 2004 da, deci la e cu 7 ani înainte, în 2004, eu făceam 1.400 lei ca și taster de jocuri, să ne înțelegi, da și au trecut, trecuseră 7 ani, da, chirurg specialist, am icredit ce și la un moment dat n-am mai io nu-mi nu eram de acord cu anumite compromisuri pe care trebuie trebuie să le faci ca să supraviețuiești pe vremea aceea la spitalul de stat și dintre ele fiind șpaga, bănuiesc șpaga. Eu nu eram de acord cu luatul șpăgi în orice moment, înainte, după , cerutului, nu  mai discut acest lucru. Din punctul meu de vedere este o mojicie. Erai ăla după care fugeau pacienții pe hol și cu plicu și tu fugeai dă ei, nu? 

[00:14:52]
trebuie să îți lipești buzunarele ca să zic așa și la un moment dat știi cum e, aduceai mai puțini bani acasă decât duceai la spital și atuncea. eu pe vremea respectivă aveam doi copii, acuma sunt trei și la un moment dat nu se mai justifica și visele mele de a deveni chirurg la Floreasca se contraziceau cumva. Ia tot medic, soția este psiholog, a fost, a făcut fiziokinetoterapie, așa ne-am cunoscut noi în cadrul Facultății de Medicină, că făceam împreună, făceam împreună anatomie la profesorul Niculescu și profesorul Niculescu, iar eu un mentor, ca să zic așa în ale anatomie pe vremea respectivă și de la el cred că am învăț, am învățat și am rămas cu această idee de a explica pace studenților mei, atuncea și pacienților desemnându-le. 

[00:15:52]
Știi și mie mi se pare că atuncea și studenții, și pacienții și bineînțeles eu atuncea ca student tânăr, anu întâi, anul doi, când făceam anatomia, înțelegeam mult mai multe lucruri și la examenele lui, când aveam examene cu profesoru Niculescu, dacă îi desenai, nu mai trebuia să-i scrii, știi și asta era o chestie, nici nu trebuia să explici desenul ce ai făcut tu acolo. Dar el spunea dacă ai reușit să desenezi, înseamnă că ai înțeles ceva rapoarte anatomie era suficient, foarte corect mi se pare poate și poate și de aicea pre direcția de a mă uita și la filme. Știi că în înțelegi de Ana anatomie. 

[00:16:34]
Și pot să-ți spun că la toate congresele noastre actuale de chirurgie parietală, de exemplu, există și o secțiune de cum îi zice chirurgie radiologică cumva sau anatomie radiologică, în care există chirurgi dedicați să-ți explice cum să înveți sau învețe tinerii chirurgi să se uite pe filmele ct, rmn, ecografie și înveți anatomie acolo cumva de la început, dacă nu înțelegi, da, mi se pare formidabilă chestia asta, că noi, spre exemplu, ca studenți, noi ca studenți, n-am avut niciun contact cu cu anatomia secțională. 

[00:17:15]
Da, deci noi am făcut radiologie unde am ne-am uitat pe radiografii și era acolo oră două, maxim în la sfârșitul co, la sfârșitul stagiului în care se zicea că există și RMN, există și CT, da, mai trebuie să creșteți pentru asta, știi, e un e un cu totul alt mod de a privi imaginile când le privești în secțiune și pentru voi ca și chirurgi, altfel da, și pentru noi ca radiologi, că nici noi nu am fost învățați din prima cu asta. Noi primii 2 ani de de rezidențiat din păcate încă se face radiologie standard. Deci primii rezidenții de ani mic nu au contact din prima cu CT și IRM și asta e destul de destul de rău, da, mă rog. 

[00:17:57]
Deci după ce te-ai hotărât că aduci mai mulți bani la spital decât e de la spital da, te-ai întors la Medicover da mai era o chestie . Eu eram foarte pasionat de pe vremea aceea și îmi doream foarte mult să fac chirurgie minim invazivă, chirurgie la paroscopic și ca să faci chirurgie fiind minim invazivă într-un spital de urgență era foarte greu pentru că spre exemplu noaptea nu nimeni nu-ți dădea anestezie generală la un pacient era mult mai simplu să primești o race-anestezie și să scoți de exemplu un apendice, un ovar. Asta cu operație clasică de exemplu ne aduce. Scuză-mă, te întrerup o se ne aduce aminte de st, stagiul meu de anul doi din din studenție, când am văzut pentru prima oară și cam pentru ultima oară. Dar nu acuma tu să îmi spui dacă se mai face apendicect omie cu anestezie locală. 

[00:19:04]
Mai ai făcut așa ceva? Nu am făcut, dar pot să-ți spun că una dintre colegele mele de rezidențiat a optat ea. Da dar Ea era în cunoștință de cauză, poate cât de cât, dar eu personal știi, nu , nu m-aș opera cu anestezie locală. La Spitalul Militar Brașov.  Erau mulți soldați tineri acolo, toți sănătoși,  și din motive care nu erau explicate nici pacienților, nici nouă. Dar acuma cu ochii de-acuma știu ce se întâmpla exact, ce zici tu n-avea cine să le dea anestezie și venea a pendicita. Și ce să faci? Facem?  Chirurgul făcea anestezia locală, ăla urla toată operația, înjura de toți dracii, na, da, era bine a 2-a zi . Păi e confortul pacientului un dezastru? Da, da, nici și confortul pacientului și confortul medicului. Adică ta, dacă pacientul se zvorcolește niște, nu ești confortabil? 

[00:20:11]
Clar, clar, clar și ce-mi aduc aminte de operațiile clasice de apendicectomie, mi-aduc aminte că șeful meu de atunci, doctorul Păun, din primii ani de rezidențiat și de, bineînțeles, primul apendic mi se pare, l-am scos cu ajutorul lui când eram studenție, cu el lângă mine, dar bineînțeles, pe o incizie în care nu am văzut absolut nimic. 

[00:20:42]
Pot să spun, lucrurile au decurs foarte bine, bineînțeles că el, el era mult mai experimentat ca bine în acel moment, dar făcând o incizie unde mi-a spus el, cum mi-a spus el și arătându-mi exact ce trebuie, pot să spun că pe pipăite am scos apendicul respectiv printr-o incizie minimă, dar pot să spun că aș prefera de 1000 de ori să fac operații la paroscopice decât o operație clasică de a venit a ok și are eram studenție, asta era în studenție, da și după aceea o operație care m-a marcat a fost prima mea operație. Era mâna a 3-a la o chirurgie, la o hernie, o hernie inghinală și mi-acuma îmi aduc aminte în care nu am înțeles absolut nimic, nu am înțeles absolut nimic. 

[00:21:38]
anatomia canalului inghinal  a fost una dintre cele mai grele lucruri pe care să le înțelegi în așa doar citindu-le știi și vă mâna a 3-a pot să spun că nu prea vezi nimic în în plagă, nu am înțeles ce s-a întâmplat la acea operație și am fost foarte frapat că nu am înțeles nimic pentru că nici nu vedeam nimi, nu nu vedeai nimic și de-abia după ce am ajutat ca mâna a 2-a bineînțeles pot să spun că am început să înțeleg anatomie a canalului inghinal și ce se face acolo la în operația, în operația aia de hernie inghinală cum și de ce-Mi-aduc aminte și io că în studenție am asistat și eu la operații și într-adevăr hernia inghinală o singură dată am fost și am zi, nu mai mă duc, nene, mă duc degeaba, stau degeaba acolo, popândău, nu pricep nimica. 

[00:22:31]
La fel și la la neurochirurgie. Am văzut niște operații din-astea de hernie de disc,  nu înțelegeai nimica. Umblau  cu patentul p-acolo cu cleștele ăla, dă scotea  bucățele, de os p-acolo. Acuma sigur că se face minim invaziv, dar pe vremea aia mi s-a părut o barbarie îngrozitoare și am zis nu, asa, nu, nici vorba. eu clar n-am avut chirurgie, n-am vrut niciodată. Deci singura tangență cu chirurgia care mi-a trecut prin cap a fost oftalmologia. Da, în rest, nu așa că așa că vă admir pe voi ăștia care umblați cu bisturiu prin oameni. Din punctul meu de vedere e greu să te distanțezi de pacient, așa, să-l vezi doar ca pacient. Eu nu pot să fac lucrul ăsta . Pot alții, că știu mulți chirurci care pot să facă a sta ord de acord. 

[00:23:29]
 există mulți chirugi buni, buni, care au o lipsă din punct de vedere, să zicem așa, empatic cu pacienții, dar ei sunt chirugi buni. Este un protecție sau crezi că ei așa sunt ei de la natură? Poate să fie și ca o protecție a faptului că nu te implici, nu te implici atât de mult din punct de vedere emoțional. Eu pot să zic, pe mine personal mă consumă lucrurile astea. Câteodată recunosc că îmi afectează și viața viața de acasă, dar eu nu pot să trăiesc altfel. Eu nu văd medicina din punctul meu de vedere și pentru pacienții mei altfel. Eu sunt într-un contact continuu cu pacienții mei și înainte și după operație mi se pare că contactul ăsta pe care îl au pacienții cu doctorul le facilitează trecerea mai ușoară peste o intervenție chirurgicală care reprezintă un stres pentru foarte mulți dintre noi. 

[00:24:33]
E un stres nu numai fizic cât și psihic. Și cu tu ai fost operat vreodată? Eu am fost operat de trei ori așa pentru o problemă de ligament încrucișat de ortopezi. Prima dată la Spitalul Foișor când m s-a făcut doar o artroscopie, apoi la Spitalul Sfântu Ioan eram, eram, eram student pe vremea aia, când mi s-a reparat ligamentu îngroșat anterior și ai fost speriat. Experiența a fost, na, nu pot să spun că am fost speriat absolut deloc. M-am dus cu o fericire, recunosc, la operație. Eram atât de pasionat să mă uit pe ecran. Știi să mă uit pe ecran să vă da ce face, ce face omul respectiv. Și îmi aduc aminte, erau. A fost o chestie foarte nostimă. Așa când io eram io eram, făceam chirurgie la Floreasca și noi dezbrăcam pacienții acolo complet. 

[00:25:33]
Nu exista pacienți să vină măcar cu chiloții pe el la la sala de operație. Oricum un consult clinic corect așa să faci, să faci pacient cap-coadă, mai ales la sala de operație. Și și eu acolo m-am dus la sala de operație, mi-am dat chiloții jos și au zis stai, stai, ce faci, ce faci? Noi te operăm la genunchi, nu e ok, Mamă, mamă îmbrăcat la loc toat toate lucrurile au decurs, toate lucrurile au decurs în regulă. Recuperarea pentru mine a fost atuncea teribilă, dar acuma ce văd eu la colegii mei ortopezi lucrurile merg mall mult mai ușor, mult mai ușor, mă, eu n-am avut decât o singură operație în viață și aia a fost aia care m-ai operat tu pe mine de hernie inghinală. Și vreau să zic că băi, am fost stresat. Adică bănuiesc că s-a văzut. 

[00:26:25]
Am fost, eram ca șoricelul ăla din desene animate alb și disperat. A fost nasol acuma poate că o a 2-a operație n-ar mai fi la fel de stresantă, dar realmente, cu toate că îs na ditai doctorul, 45 de ani, de 20 de ani sunt în sistem, înțelegeam lucrurile. Eu eu cred că și asta e parte a stresului, că înțelegi prea multe, știi, mai mi-am dorit pe bune, mi-am dorit să nu știu nimic, mi-am dorit să fiu tabula rasa, să nu cunosc nimic din medicină zi în momentele alea a dr. Dumitrescu te te-a dormit repede, ca să zic așa, da, repede la dormi a fost, trebuie să asta trebuie să le spun. 

[00:27:05]
trebuie să le spun ascultătorilor că bine m-am dus la sală cu tot felul de stresuri, că nu făcusem pipi, că nu făcusem aia, că știam drumul spre sală, dar nu știam unde e prima toaletă înainte de sală, nu știam dacă să-mi pune sondă, că aia uitasem să întreb. Nu eram sigur, dar cu sau fara sondă urinară? Băi, frate și că am intrat în sală, deci nu-mi aduc aminte. M-am uitat în stânga, am intrat în dreapta, am văzut niște măști acolo am văzut pe voi, voi zâmbeați toți acolo eu eram terminat. Păi și în următoarea secundă, uite și m-am trezit odihnit. 

[00:27:37]
Deci m-am trezit odihnită, parcă dormisem 24h, Ai dormit vreo 2,5h așa spre trei  da, dar mă simțeam ca după ca după 12h da, e și experiența asta a după aia cumva venea să ră zic bă la ce m-a stresat atâta că a fost ok, adică a trecut într-o secundă totu și m-am trezit în salon și a fost totu bine, dar a contat enorm de mult că te cunoșteam, că îl cunoșteam pe Radu, că îl cunoșteam pe Petrișor, că am fost într-o înconjurat de niște oameni pe care îi cunosc. Deci pentru pacient este extraordinar ce spui tu să să ai contact cu cu medicul da, înainte, timpu după este este fantastic, adică nu, nu mi-ar plăcea să fiu operat de cel mai mare profesor universitar, dar care o să mă întâlnească în sala de operație, după mască și după aia nu o să mai văd. 

[00:28:32]
Adică mi se pare că confortul psihic este este foarte mult, adică de acolo eu am impresia că-ți influențează și vindecare și cum să zic eu ușurința de vindecare, faptul că ești mai liniștit psihic decât stresat și agitat și tot timpul n-ai cu cine vorbi ș.a.m.d. Da. Și că știi că poți apela la cineva care cu care, care te-a operat, da, și care poate îți da sfaturile cele mai bune în orice moment. Da, e super important și după operație, na, ajungi acasă, ești s-tresat că se mai întâmplă una, alta, mai te apucă o durere, mai, nu știu ce, ce naiba face, adică te duci la camera de gardă de urgență, să te duci la unii care nu știu despre tine nimica și care nu știu ce te-a operat, cum te-a operat? 

[00:29:18]
Nu e foarte important să fii accesibil pacientului și eu sigur, eu, ca radiolog și eu încerc să fac chestia asta, să mă pun cât mai mult la la dispoziția pacientului, să explic lucruri pe care am început prin a le-a le explica, lucruri de teama că o să le înțeleagă greșit, citim rezultatele sau că poate că nici n-o să citească rezultatele, nici ei, nici medicul curant ș.a.m.d. Da, am văzut că și asta îl ajută pe pacient, dacă și înțelege un pic găselnițele astea de la CT-RM, ceva mai este important. Mai bine știi, important să le înțeleagă de la noi, nu citindu-le pe, căutând răspunsurile pe google, pe internet, pe alte lucruri, dacă se înțelege, dacă le înțelege de la noi, nu le mai caută în altă parte. 

[00:30:05]
Știi și atuncea și atuncea e foarte, e foarte important și mai ce am mai constatat eu, foarte foarte important pentru pacienți să le explici înainte de operație în ce constă operația, ce poate să li se întâmple, cu tot cu atât, tot această frică care există probabil în România, să spui că ce are și nu mă refer la doar la chirurgie parietală, Aicea la inclusiv la chirurgie oncologică, că un alt domeniu de care se tratase chirurgia colorectală și chirurgia colorectală implică nu numai chirurgie din asta benignă, care înseamnă diverticuli, endometrioză, cât și cancere. Știi și atuncea să le spui pacienților la ce se așteaptă, ce se poate întâmpla. Bineînțeles, poate pe unii îi vei pierde pentru că sau îmi asumi că îi voi pierde. 

[00:30:56]
În ideea în care eu le explic tot ce li s-ar putea întâmpla și altul le spune că le garantează că n-o să ți se întâmple lucrul ăsta. Eu eu nu pot să spun lucrul ăsta, pentru că am văzut multe lucruri în medicină pe care mi le explic sau nu mi le explic și atuncea încerc să explic pacientului tot ce s-ar putea întâmpla și care sunt resursele mele în spitalul privat ca să știe care ce se poate întâmpla în decursul post-operator la un spital privat. Bineînțeles, da, bănuiesc că le și explici că există posibilitatea, spre exemplu, a unei colo-stomea, unei tome. Întotdeauna că am întâlnit cazuri în care pacienților nu li s-a spus treaba asta și e o adevărată dramă. Este o dramă fără fără glumă. 

[00:31:46]
E o dramă să te trezești cu colostomă la care nu te așteptai și să îți dai seama că toată viața ta de aici încolo va fi altfel și n-ai fost în niciun fel pregătit pentru chestia asta și că probabil nu vei fi nici pe mai departe pregătit. Că avem prea puține cabinete de psihologie pentru pacienți care să-i ajute un pic să treacă peste momentele astea. Păi, ce să spun? Dacă pacientul se trezește cu o colostomă permanentă? Da, adică terminală, în care nu are nicio șansă să fie repus în tranzit, înseamnă că pacientul respectiv a fost prost diagnosticat, mă înțelegi? Adică dacă doctorul respectiv nu i-a spus de la început băi, vei avea ocolostomă. Asta înseamnă că n-a fost examinat cum trebuie, n-a avut investigațiile care trebuie, pentru că o astfel de procedură nu descoperi în în momentul intervenției chirurgicale. 

[00:32:40]
Da, oricum, oricum, un pacient cu încarce col o rectal trebuie să i se spună că poate avea o colostomă sau eleostomă, că e terminală sau, mă rog, cum îi spune este va fi repus tara temporară, va fi repus tranzit după un anumit tip. Ar trebui să știe lucrurile acesta, știi și eu îmi asum că unii pacienți poate nu vor veni la mine pentru că le spun lucrurile acestea, dar eu prefer să dorm bine noaptea, știi, să dorm liniștiți, că pacienții mei au înțeles toate lucrurile astea dinainte de operă. Da, mi se pare și mie formidabil. Vorbim aceeași limbă, clar, aicea bun, hai să revenim la Medicover, te-ai întors la spitalul Medicover și ai renunțat de tot la stat, că eu nu mai știu asta                       ? 

[00:33:35]
Eu mi-am dat demisia, ceea ce a a contrariat pe foarte multă lume atunci .  Nu prea isi  da lumea demisia din sistemul de stat, inclusiv din lume, pleacă prea puțină lume după ce intră în sistem. ok, păi dacă intri greu, da. Eu, după ce mă luptasem ani de zile să primesc și așa acea jumătate de normă de la de la spital, că nu știu dacă știe foarte multă lume. În momentul când ești angajat al al UMF pe Carol Davila, da, și ești integrat în într-un spital. Dacă spitalul nu-ți oferă acea jumătate de normă, tu primești un salariu, cum spuneam, de 1.400 lei, care era salariu de asistent universitar la vremea respectivă. Și m-am întors. M-am întors în în Medicover în 2016, la Atuncea, să zicem, am avut două oferte din partea lu Jerry, doctorul Filip, sti și tu, și am ales-o. 

[00:34:44]
Am ales să mă întorc eu, recunosc, recunosc că am plecat cu o strângere de inimă în 2012, pentru că aveam o relație pe care o creasem atuncea și asta, relația cu colegii. Da, n-am pusesem nicio rela-a o relație atât de bună cu colegii radiologi, cardiologi de pe medicină internă. Mie mi se părea ceva că este din altă lume. În În Floreasca nu aveam lucrul ăsta ca să cerem un consult de cardiologie. D ura zile întregi ca să vină la un pacient. Aicea aveam colegi de la cardiologie care săreau imediat. Aveau colegii de la imagistică cum erai tu și în care ne explicau, ne primeau pacienți, ne primeau pacienții imediat când aveam o urgență. Lucruri nu se întâmplă chiar așa într-un sistem de stat, mă rog. Eu eram și tânăr, poate nu. 

[00:35:36]
Cu toată lumea se întâmplă lucru ăsta, da, eram și tânăr specialist, poate nu aveam o influență atât de mare, dar pentru mine lucrurile astea contau, au contat foarte mult  Tocmai luasem și atestatul de la paroscopie avansată, ceea ce pentru mine a fost o așa ca o deschidere de porți pentru chirurgia asta minim invazivă și pe care mi-am dezvoltat-o și am căutat să ne dezvolt cât mai mult în în spitalul privat și care sper eu că am reușit destul de mult și asta mă rog, poate pacienții mei pot spune mai multe despre lucrul ăsta, da, eu eu pot să d-a funcționat, sunt bine da, merg cu munte, da, alerg, fac de toate, nu mai mă deranjează, nu mai bag irmia la loc, nu, nu mai ba, hernia la loc, ai de cap până ce eroare era. 

[00:36:32]
Deci mi-era frică să merg pe munte, excursii mai lungi de o zi pentru că-mi era tot timpul. Aveam impresia că la un moment dat e posibil să fac o o ocluzie, să mi se blocheze efectiv să nu mai pot să o bag la loc și era era și caraghio să-i lăsăm pe toți mământe să meargă în față, rămâneam i în spate, băgam în am pantalon și începeam să împing hernia la loc cu emoție că intră sau nu intră? Da, da și tu atuncea te supărat doar pe pe o parte? Nu, da da doar pe pa-o parte vezi ce înseamnă imagistica care ți-ai făcut-o singuri ca să zic așa exact i-ai văzut că lucrurile nu stăteau bine nici pe partea cealaltă și atunci am putut rezolva. 

[00:37:11]
A încă dată a fost o surpriză pentru mine când mi-ai spus câtă, câtă grăsime ai scos și din canalul inghinal de pe partea cealaltă. Ideea e că, apropo, și ăsta era un alt subiect pe care vroiam să-l să-l discutăm, că e clar, tu ești pasionat de partea asta de de chirurgie a peretelui abdominal. Io recunosc ca radiolog, că e imagistica peretelui abdominal n-ai bi, nu-i ușoară deloc, așa cum anatomia canalului inghinal la chirurgie sau anatomia în general nu e chiar ușoară, deși așa în teorie, când o citești în atlas zice aia da, mă, ce mare lucru acolo? Niște straturi musculare, niște faci niște d-astea și gata, rapoartele alea să exact foarte și imagistica. Am avut o dispută cu o doamnă dr. chirurg de prin America, care avea un un blog, un pod cas, ceva unde spunea destul de agresiv. 

[00:38:06]
Așa că ea, pe scurt, face ceva pe radiologi, că radiologii nu sunt în stare să-i dea nicio informație utilă în ceea ce privește imagistica, că ea totul face singură, nu știu. Am intrat un pic cu ea în discuție și așa, mă rog. După aia a recunoscut că și-a format niște radiologi. Adică ea învăța ce o interesează și așa pare foarte important să-mi spui mie, ca și radiolog, exact ce te interesează, fiindcă eu pot să văd niște lucruri acolo, numai nu sunt întotdeauna sigur că alea sunt lucrurile patologice. Nu sunt întotdeauna sigur că are lucrurile care te interesează pe tine. Sigur că obții multe informații stând de vorbă cu pacientul, că te-i spui exact unde te doare. De multe ori le punem o biluță, pastiluță de vitamina e sau ceva exact în locul ăla, nasule, că la ce termen nu putem face probe dinamice. 

[00:38:56]
Am început să fac asta la RE. Exact așa am pacientul respectiv care mi-ai făcut proba dinamică. L-am operat ieri, nu ieri, vineri așa și bine și am găsit exact ce mi-ai descris tu acolo. Exact, da-vă Domnului, slavă domnului, aia a fost un, aia a fost o chestie de pionierat, deci o să mai încerc când o să mai am ocazia. Nu-s mulți pacienți la care merge treaba asta, că nici nu sunt mulți care vin cu astfel de probleme, dar am încercat să facem o tehnică de contracție relaxare abdomenului în dinamică. La ARM, sigur că ea se poate face. Problema e că nu are și rezoluție suficient de bună. Adică cumva vezi cum se mișcă în dinamică lucrurile, dar nu vezi întotdeauna structurile așa de bine. Da, o s-o mai rafinăm un piculeț și poate poate facem ceva grozav. 

[00:39:47]
Mă rog că pe de altă parte, ca să înțeleagă și ascultătorii, medici sau nemedici, ecografia ar fi până la urmă manevra gol standard. La ecografie poți să faci manevra dinamică, clar, îl pui să tușească, îl pui să se încordeze, îl toci pe toate părțile, îl pui să stea în picioare și vezi dacă există sacul ăla herniar, vezi dacă se reduce spontan sau la apăsare ș.a.m.d. Numai că ecografia nu arată atât de bine ca RMN u. Da, adică nu vezi toate structurile atât de clar și de frumos. Și pe de altă parte, este și greu de înțeles pentru cineva care nu stă cu sonda în mână, fie că este radiolog, fie că e chirurg. Una e când ești cu sonda pe structura aia și știi, da, mă, aicea doare, aicea e sacu, aici e canalu inghina. 

[00:40:34]
Dacă te uiți numai la niște poze, oricât de bine sunt ele luate în mai ales în acest domeniu, e greu pentru tine să înțelegi. Bă, unde ne aba ține ăsta son, da, ce dracu se umfla acolo la RMN mult mai e, e mult mai clar. Da, are acest dezavantaj că nu poți să-l faci în dinamică decât cu mari dificultăți, dar hai să vedem. Continuăm să lucrăm împreună până când iese ceva. Mă rog, ai dovedit că se poate, știi asta e, ăsta e prim, ăsta este primul pas și cum ziceai eu am am fost și să zic așa martoru da, că ce mi-ai descris, am și scos de acolo. 

[00:41:13]
Acuma pot să pot să spun că dacă am vreo vreun dubiu, vreun dubiu la vreun pacient că are vreo hernie inghinală în zona respectivă, primul lucru îl trimit la o ecografie, ecografie și menționez întotdeauna că trebuie făcută cu manevre valsalva, adică în dinamică, pentru că altfel că toată s-ar putea să nu se vadă absolut nimic. Acuma pot să-i spun și am și medicii mei preferați la care la care trimit anumite anumite lucruri pentru că nu toată lumea este a plecată către chiru, după cum spuneai, de către chirurgia mă rog, sau radiologia peretelui abdominal, și atuncea îmi fac o ecografie de părți noi în zona respectivă, dar nu-mi descriu exact ce vreau eu, adică dimensiunile orificiului, hernia ce intră în her, dimensiunile respective, știi și astea sunt. 

[00:42:08]
Foarte important și o chestie importantă care diferențiază, de exemplu ecografia de CT, DRM este mai ales în cazurilor herniilor incizionale, știi și acolo sunt multe lucruri în care multe momente în care noi măsurăm dimensiunile mușchilor și în funcție de astea sunt niște rapoarte în care faci, să știi dacă poți să închizi peretele abdominal. Știi și atuncea trebuie să măsori dimensiune ușor și ecografia nu poate să îți facă lucrul acesta în măsură. Oblici externe, oblice interni, transvers, o vezi cât e tu par, cât e defectul parietal, cât și poți să știi dacă un anumit tip de intervenție chirurgicală, da, cum e, de exemplu, ăsta, o procedură cum se numește rip stopa, în care pui plasa în spatele mușchilor drepți abdominali este viabilă? Da, astea-s, astea-s lucruri pe care părerea mea că noi, ca radiologi, nu avem de unde să le știm-n comă. 

[00:43:09]
Cu voi de acord, de acord. Tocmai de ace e important și ce e important, spre exemplu, pentru pacienți, dacă or fi pacienți care ne ascultă, că nu. O examinare RM de pelvis sau de abdomen nu este o examinare care poate să caracterizeze corect o hernie inghinală sau hernie de perete de orice fel. Pentru că e nevoie de o rezoluție mai specială, e nevoie de niște planuri mai speciale. Adică cam mulți pacienți care vine. Am făcut un RMN în altă parte, hai să vedem cum stă cu hernia și mă uit și văd. E o examinare standard, e făcută absolut standard, n-are nimic special pentru chestia asta, pentru că n-am cum să vă ajut, pentru că în anumite spitale nu există protocoale de RMN de perete abdominal sau dect specific de perete abdominal. 

[00:43:57]
Știi, atuncea atuncea faci niște protocoale, niște protocoale standard și pe alea trebuie să și tu ca chirurg trebuie să să le interpretezi. Da, nu există protocoale în general, nu există protocoale, da, există și această lipsă de timp, care este o chestie cu care ne luptăm din dintotdeauna, adică Medicover. Unul din lucrurile formidabile care a fost la început și care nu mai este este că ne-am stabilit noi atunci în echipa de radiologie. Fiecare procedură cât durează, da, și aveam niște proceduri rezonabile ca timp, sigur că pe magneți de atunci, care noi era un magnerou ăla din Medicover, era un magnat chiar bun, dar ideea este că am avut libertatea la momentul ăla și pentru asta eu am stat cât am stat acolo 5 ani sau 6 ani. 

[00:44:52]
Am putut să fac ce trebuie, da, adică am putut să fac o examinare suficient de lung încât să răspund la toate întrebările voastre. Dacă erai tu ca și chirurg, că erau neurologică, era ortopezii, știți adică din păcate. Acuma asta e o discuție pe care o am mereu cu colegii din radiologie, că intri într-un sistem din ăsta, într-o rețea națională în care ți se spune de sus de către niște oameni din administrativ care nu sunt medici și niciun caz nu sunt radiologi. Că examinare de abdomen cu pelvis trebuie să dureze 40min, adică 20,1min 20min, alta nu-ți ajunge. Deci o examinare la rm de abdomen cu pelvis, dacă pui și contrast, este undeva pe la 60min, dacă pacientul nici nu, nici nici nu respiră cum trebuie, că trebuie să-și țină respirația și așa depășești clar lar acest timp. 

[00:45:43]
Da, astea-s lucruri care acolo jo ti-a informații reliable, ca să zic așa, da, exact să exact ceva despre RMN-ul respectiv și atuncea după aia avem aceste probleme, că vin pacienți cu examinări făcute în 25-30min abdomen cu pelvis cu totu la care evident ca să obții un ca să performezi, ca să obții timpul ăsta trebuie să reduci rezoluția imaginilor și atuncea faci secvențele. Da-i, imaginile sunt de foarte slabă calitate și atuncea te întreb de ce pacientu plătește și la mine în spital unde fac 60min examinarea tot atâta cât plătește? În altă parte unde se face în 30min? Sunt și pacienți care nu înțeleg. Am t un pacient foarte supărat o dată pe mine, că pe mine de ce m-a ținut atâta? Că nu e corect, că eu în altă parte am făcut în juma de oră și aicea m-a ținut 1h și am plătit la fel. 

[00:46:32]
Și nu, nu-i corect, nu-i corect? Zic ce nu-i corect, domne, să zic? Adică ce crezi că e? Ca la telefoane, cu cât e mai mic, e mai deștept? Nu? Aicea e vorba că trebuie să obținem un diagnostic? Da, eu mă bucur că, mă rog. Încă în chirurgie încă nu ne-a impus cineva un oră limită. Au niște minute limite de a face o intervenție chirurgicală, pentru că, din păcate, nu toată lumea, nu toată lumea e la fel sau din fericire, nu toată lumea e la fel, dar te înțeleg pe dea-ntregul. O examinare a unui pacient complet câteodată și e e greu să faci o consultație, să zicem, să vrei cu de toate. în 15-20min câteodată, pacienții următori mai așteaptă un pic, pentru că nu am terminat cu pacientul dinainte să explic toate detaliile. Există pacienți, inclusiv pacienți oncologici, care nu pot să termini consultația în 20min. 

[00:47:33]
Au nevoie de niște lămuriri mai îndelungate, pentru că un pacient oncologic nu e, l-a operat și gata, a scăpat. Poate implica multiple terapii, atât preoperatorii, cât și postoperatorii, terapii adjuvante, radiuva, radio-chimioterapie, pe care pacientul trebuie să le înțeleagă bine înainte să se îm. Așa se îmbarce împreună cu tine la un tratament. Da, că nu. Tratamentul chirurgical întotdeauna este singurul care rezolvă problema. După cum spuneai tu, echipa este foarte importantă și bineînțeles și echipa anestezică este importantă și inclusiv în chirurgia parietală. De asta este important să vorbim atât cu radiologii cât și cu anesteziști pentru că nesezistii mai au înțeles că nu trebuie să-l perfuzeze atât de mult pe pacient că trebuie să când se trezește, nu trebuie să tușească sau să se use-și umfle burta pentru că e un pacient nou operat. 

[00:48:34]
Da, pentru că eu operez mai ales în în chirurgia inghinală operez de undeva deasupra vezicii urinare. Apropo de cât-ți-era frică când ai făcut PP că n-ai urinal și dacă cumva ve zic este prea repede perfuzat, eu zicaordinară se umple și atuncea spațiul meu de lucru se închide, nu mai există și trebuie să punem sondă urinară ca să putem termina intervenția și de asta e important discuția cu și cu medicul anestezist și de aia și Radu și tot celalte colegi ale mele sunt foarte importante în mersul pacientului post-operator. Adică nu sunt eu ăla singurul care fac bine pacientul și sunt mulți oameni, mulți oameni, nu numai eu cât și colegii de la sistentele post-operatorii care au grijă în terapie intensivă, apoi pe secție. Toate lucrurile astea, din punctul meu de vedere au un impact atât ți-am zis asupra fizicului cât și asupra psihicului pacient. 

[00:49:37]
Uite asta vream. Scuză-mă un pic că te întrerup asta vroiam să te întreb cât de important e pentru tine ce se întâmplă cu pacientu după ce ai terminat operația, mă, este foarte important. Pleci, pleci acuma, pleci liniștit acasă. Bănuiesc că lucrezi într-un spital privat și cumva ai siguranța că pacientul e bine tratat. Da, spitalul de stat cred că era o problemă asta. Mă plec liniștit pentru că eu am un control continuu asupra ce se întâmplă cu pacientu. 

[00:50:07]
Adică eu plec de la spital în momentul când pacientul s-a trezit, un pacient după, după ce eu am vorbit cu pacientul, deși pacientul câteodată nu-și aduce aminte pentru că este încă sub efectul drogurilor anestezice, dar mă asigur că pacientu s-a trezit, am vorbit cu el, știu ce se întâmplă, monitorizez situația lui la spital post-operator, în seara respectivă vorbesc cu colegii mei de gardă, vorbesc cu anesteziștii, vorbesc cu asistentele de pe secție, da, și de cele mai multe ori pacienții mei pleacă a 2-a zi acasă, știi și ceea ce nu se întâmpla în în spitalul de stat. Și atunci întotdeauna sunt a 2-a zi acolo, că e weekend, că nu e weekend, asta asta nu mai contează. 

[00:50:54]
Da, eu sunt la spital, văd pacientul, îl externez, dacă dacă toate lucrurile sunt în regulă, dar nu, nu, nu pierd nici la spitalul de stat, nici la spitalul privat. Acuma pot să spun că da, sunt pacienții mai bine tratați în spitalul în spitalul privat, dar mai există mai multe amendamente. Și atunci în spitalul de stat când eram eu exista o lipsă crasă de personal, adică era asistentă undeva la 20-25 de pacienți, adică nu știu cum făcea, nu știu, în condițiile în care în afară sunt un pacient, patru, asistent la un pacient, ceva, nu uite. De exemplu, eu am lucrat în Irlanda asistentă la patru pacienți, așa da, așa da da. Io am lucrat în Irlanda și în terapie o perioadă de vreo patru-cinci luni. 

[00:51:48]
În terapie intensivă era un o asistentă la un pacient, era icee în HD u care înseamnă highdepandanc unite, era o asistentă la doi pacienți și pe secția normală erau asistentă la patru pacienți. Exact cum spuneai și tu. Lucrurile astea se întâmplă la noi în spitalul privat. Da, o asistentă la patru, la cinci pacienți, să zicem, pe secții. Da acuma câteodată are poa să aibă și mai mulți pa mai mulți pacienți când este, de exemplu, sunt colegii în în concediu sau sunt bolnavi, dar la spitalul de stat erau asistentă cam la 25 pace. 

[00:52:27]
Îmi aduc aminte că erau, erau acele denumite saloane, așa ca un vagon de tren unde erau 20 de pacienți, era o singură asistentă și asistenta aia mai avea încă două saloane vizavi care mai aveau încă patru pacienți în sau trei-patru pacienți în în salon e dificil să faci față și să asiguri tuturor nevoile în fiecare moment. Asa asta este clar și le înțeleg acuma sunt multe alte lucruri care nu le înțeleg, dar atuncea nu, nu știu cum mai este acuma, recunosc. Am am de fiecare dată când trec pe lângă Spitalul Floreasca, am o așa o stare de anxietate, trec pe lângă el, dar nu pot spune că regret că am făcut plecarea de la spitalul de stat la spitalul privat foarte bine, că nu regreți, e cel mai important. 

[00:53:24]
Eu am o experiență cu spitalul de stat când în 2013 cred sa operat aici meu la Fundeni și na, operație grea, totu a mers bine. Operator adică din punct de vedere operator a fost totul ok. Da, postoperator a fost nasol. Câtă vreme a fost la terapie intensivă a fost OK, fiindcă terapie intensivă a lui Presor Tulbure mergea ca un mecanism de ceas, dar o dată ajuns pe secție era un stres permanent. Tot timpul eram în telefoane, tot timpul ce îți mai trebuie, ce îți mai aduc, ce fac? Încercam să fiu drăguț cu fetele alea de pe secție, n-am dat șpagă sub nicio formă. Da o prăjitură, o bomboană, o ceva cu rugăminți gen te rog, nu uita să i-ai dai pastila de son-tic, că ăsta nu putea să doarmă sărac cu noaptea fără pastilă și bineînțeles că mă. 

[00:54:19]
A 2-a zi dimineață, când mă duceam să văd, ziceam bă, a intrat la tine să-ți aducă paște, ce nu, n-a intrat toată noaptea, nimeni n-a venit-i să vadă să-mi ia o temperatură, zicea bă, zic extraordinar și ălea la ora 22:00 când plecam din spital, aia le spuneam băi, vă rog frumos, nu uitați de pastila al-teh și mi se pare foarte nasol pentru medicul care face tot posibilul să opereze un caz complicat, să îi dă tot ce poată el în sală acolo și după aia pacientu începe să meargă prost în în salon, că n-are asistenta grijă să facă nu știu ce și lipsa asta de empatie mă omoară. Deci fetele alea, cel puțin acolo, în Fundeni, puține dintre ele erau cele care aveau câte cât o oarecare empatie și așa cum zici tu, într-un fel, ar fi de înțeles că erau exact cum zici, supraaglomerate. 

[00:55:08]
Aveau saloanele alea cu multe paturi, erau saloane cu opt sau 10 paturi și erau cinci-șase saloane de felul ăsta, și ele erau două. Da, cred că e, cred că e, cred că este greu, greu, da, iarăși nu, nu înțeleg de ce ne lipsește empatia. Adică, dacă nu ai empatie pentru pacientul bolnav și ți-ai pierdut-o că aicea, poate știi cum e, ca la polițiștii ăia care fac periodic tot felul de cel puțin un filme, nu știu dacă așa se tâmplă în România, fac tot felul de teste psihologice ca să îi detecteze dacă mai sunt capabil să fac ce fac. Io. Cred că și pentru asistente și medici ar trebui chestia asta, pentru că dacă ai ajuns la un bur nou din ăsta în care nu mai ai empatie, nu mai simți nimica și îți faci job u în scârbă? 

[00:55:54]
Băi, du-te, frate, altceva găsești altceva de făcut, că sigur mai există. Adică, cel puțin acuma în România, eu cred că poți să faci și chestii alternative. Dacă simți că nu mai merge treaba, da, na, asta e părerea mea, e clar că e. Sunt sigur că există acest sindrom the burnout în cadrul medicilor, în cadrul asistentelor, nu-i în afară de faptul că te duci tu singur, dacă vrei, la un psiholog să te ajute. În rest, nu există ceva organizat, care în care, la care poți apela. Știi și asta e foarte nasol. Da, normal, normal pentru că se se reflectă, se reflectă în tratamentul pacientului. Nu că dacă tu ești un medic la burnout care ți-ai, ți-a dus naibitoată empatia, ești și obosit, ei și nervos, ești și stresat și așa evident că-ți reflectă asupra pacientului, nu o să mai dai același randament. 

[00:56:50]
Și dacă tu singur nu poți să te duci, că tu probabil că nici nu-ți dai seama, că nu ne dăm întotdeauna seama când se întâmplă treaba asta. Cred. N-avem niciun fel de cadru organizat în care cineva să zică băi, Bogdan, ești epuizat, ești așa? Du-te-te, cui casa? Pauză? Da? Au, ia-ți o pauză. Ai nevoie de concediu sau ai nevoie de un pic de consult psihologic? By the way, ce faci? Cum cum tratezi? Cum te tratezi în cazul unui eșec? Ai avut eșecuri? Bănuiesc ca orice chirurg normal, cum le? Cum? Cum treci peste? Eu vorbesc din prisma personală, treci greu, treci greu. 

[00:57:30]
Eu eu pot să spun că ai, am un stres mai mare, inclusiv când mă gândesc că ceva a mers rău în operație, nu neapărat că finalul este prost, dar mite, când finalul este prost pentru pacient, am în minte toți pacienții mai care au murit. Nu sunt mulți. Am în am în minte întotdeauna vie în minte imaginea unui pacient pe care îl-am tratat timp de două luni. Mi-aduc aminte, îl ansam de inclusiv de crăciun. Mi-aduc aminte de Revelion, de era într-un an și după vreo două luni și de ceva de terapie intensivă, bineînțeles, a murit. E greu, e greu să faci față, mai ales când îți moară un pacient, e dificil să treci peste. Din punctul meu de vedere e greu să vii a 2-a zi, s-o iei de la capăt, să zici că e totul în regulă. 

[00:58:31]
E clar că la un moment dat probabil că ai nevoie de un ajutor, Mato, n-ai de un suli, n-ai, n-ai, n-ai de un cel de unde să le iei și trebuie să cop singur cumva. Poate familia, poate prietenii, poate colegii. Știi să te ajute să treci cumva peste peste acest aceste lucruri. Acuma și cu familia știi cum e, că e e o povară mare și pentru ei să încarci cu chestiile astea. Eu nu prea povestesc nimic acasă, dar soția mea cu siguranță își dă seama când ceva mă a pas. Cu siguranță în momentul în care îi spun trebuie să plec. Plec la spital în la șapte-opt-21:00 Eu zic mă sună cineva de la spital și eu zic eu trebuie să plec, știi acuma am și o soție poate înțelegătoare și asta am avut norocul ăsta în care nu mă întreabă da, un te duci? 

[00:59:28]
Da, de ce te duci? Da da, cât mai stai și tu acasă? Știi viață de chiru-rate te face. Adică weekendurile, mă rog, măcar sâmbăta e dedicată pacienților. Ne rezervăm duminica în care să mâncăm în familie dimineața. Duminica dimineața este ziua în care ne întâlnim toți la micul dejun și mâncăm, că în rest nu ne întâlnim. Poate doar China de vreo două-trei ori pe săptămână să luăm împreună toți cinci. În rest, duminica dimineața e ziua de familie și de ouă, ca să zic așa, care mănâncă fiecare. Tipul, tipul lui preferat de-o ne facem. Mai stăm de vorbă câte un pic. Da da Duminică ziua de familie și de-o dar în rest se întâmplă și ce ce vârste au copiii tăi? Păi băieții au 13 ani și Sziana de 5 ani. Ași aplecare pe viitor, spre medicină. Ai simțit ceva sau e prea devreme? 

[01:00:35]
Eu sper să nu aibă a plecare. Băieții au o aplecare, ou, o aplecare mare bineînțeles, spre actuală, spre IT, spre matematică aia, fani e, acolo e, băieți, acolo merge. Ștefan e foarte pasionat de fizică. Semn bun pe chestia asta nu se datorează absolut. Mi-e absolut deloc. Eu am urât matematica cu prisosiță cuprinsosință. Îmi aduc aminte că tata mă tot cumpăra culegere de matematică și-n momentul când am intrat la medicină le-am aruncat pe toate foarte bine. În momentul când am dat, am dat examen și am intrat în ziua respectivă sau afișat, mi-am luat, mi-am strâns toate culegerile și le-am de pus frumos la gunoi. N-am, n-am iubit, n-am iubit matematic, așa că nu e, nu se trage de la mine. Ok, io sper să și io sper. Adică io dacă m-ar întreba acuma un tânăr ce-ar, dacă să facă sau nu medicină. 

[01:01:38]
Am mai avut discuția asta în pot, ca și cu alții aș zice nu, nu. Adică viața. Mă uit la colegi de-ai mei de aceeași vârstă, care au făcut alte specialități, lucrează în IT sau orice altceva care care îți permite să ai o viață acuma. Sigur, eu încă am o viață mai bună decât ATA. Io am weekend-urile. Adică clar. Din punctul ăsta de vedere, eu ca radiolog, nu trebuie să fug la spital, pot să văd imagini de la distanță. A e, e mult mai ușor. Da, medicina în general nu știu cum cum era, cum a fost în Irlanda. A by the way, măi e mare diferența, așa este. Este o diferență din mai multe puncte de vedere. Dar nu toate lucrurile sunt bune. Nimeni nu crede asta. Sper că nimeni nu-i așa de naiv încât să creadă că acolo curge lapte și miere la robinet. 

[01:02:28]
În niciun caz, în niciun caz. Dar pot să spun că nu se abat de la protocoale. Mă scrie ceva în protocolul ăla de spital. Nu se abat de la el nici măcar dacă este vorba despre viața pacientului, mă înțelegi? Adică eu am fost foarte surprins atunci, în prima mea gardă acolo, în în care îmi aduc aminte, a venit un pacient tânăr, de vreo 30 și ceva de ani, cu un un-ntr-un accident rutier, cu un traumatism cranio-cerebral. Noi n-aveam neurochirurgie atunci în spital și eram undeva la vreo 40km de duble. Era un SP, cam un spital județean și eram în contact direct cu radiologul care nu era acolo. Era acasă. I-am făcut ce te din cap până în picioare. Imaginile le-am transmis la neurochirurgie din dublade care au zis nu, trebuie să nu facem nimic. 

[01:03:29]
N-are nicio șansă, nu-l transportăm, nici măcar nu încercăm, nu are nicio șansă. A rămas pacientul la noi în spital să moară, bineînțeles, intubat așa pentru urma, pentru să fie trans pentru transplant de organ. M-a frapat această, să zicem, lipsă de încercare în spun că în România am fi încercat orice. Am încercat orice să salvez pacientul respectiv. A mai fost o chestie asemănătoare cu o pacientă de vreo 70 de ani care da, nu se mișca așa cum trebuie. Adică eram mai mult, să zicem în ELIS. Ei le spun badweden, adică stătea mai mult în pat, știi, și-a făcut-o. A făcut o tromboză din ăsta pe o arteră de în picior, da, n-au vrut la fel, n-aveam chirurgie vasculară, n-au încercat să-o să-i scoată cheaguri, n-au încercat să-i facă nimic. Ceea ce m-a frapat este că și familia a înțeles. 

[01:04:33]
Deci familia a înțeles că nu se mai poate face absolut nimic, că există niște riscuri mai mari decât beneficiile. Am vorbit, era, era acolo spitalul, avea o cameră specială unde discutai cu familia și am așteptat. Da, speci special era și am am discutat cu întreaga familie, am așteptat să vină din diverse, din diverse colțuri ale Irlandei și aveam. Am discutat cu vreo 15 oameni, așa, pe cuvânt, inclusiv la telefon. Erau niște niște rude din Statele Unite în care le ni s-a, le-am explicat, ți-au spus chirurgi vascular că nu există o șansă și că urmat să o ia acasă, să aștepte deznodământul, deznodământul final. Și încă o chestie foarte bună ce există la ei în spital, există acea medicul de chirurgie paleativ cu care în seara respectivă eu am luat legătura și NI. 

[01:05:33]
Nici el nu era în spital, nu era, era doar un call și mi-a spus exact ce să facem în seara respectivă, ce medicament e ca pacientul să fie compertable, să nu exist, să nu aibă dureri, să nu aibă absolut nimic și urma ca pacientul să plece acasă a 2-a zi să rămânea internă. Astea sunt niște chestii pe care în România nu, n-o să se, n-o să le întâlnești. Nu știu dacă e mai bine sau mai rău, erau. Am întâlnit acolo niște medici radiologi fantastici, pot să spun. Era un medic radiolog care făcea inclusiv funcție de neumoperitoneu, nu știu dacă lumea știe. Nemoperitoneu. E aer în calitate abdominală. Se întâmpla după o colonoscopie care a perforat intestinul și ca pacientul să nu ajungă la operație, medicul radiolog i-a pus un tub de dren-board. 

[01:06:24]
I-a funcționat, ne-a oferit-o, ne-bineînțeles, pacientul a rămas în spital sub tratament antibiotic și toate lucrurile au de curs absolut în regulă. N-a avut nevoie de intervenții, a avut nevoie de intervenție chirurgicală, dar ca să, ca să programezi un pacient la o intervenție chirurgicală care să zicem că e considerat cronică, dura șapte-opt luni, șapte-opt luni. Aveam pacienți, am. În puțin timp cât am stat acolo, am avut o pacientă de patru ori internată cu litiază vezicular, adică pietre la colecist. Ei nu operau colexit acută, nu operau nimic în acut, da, le-i lăceau. Îi dădeau tratament antibiotic, după care o reprogramau la operații de pacienta respectivă făcea migrări de pietre, făcea icter, era trimisă în Dublin, i se scotea la iar cp piatra era trimisă înapoi la noi. 

[01:07:23]
Stătea câteva zile, da, stătea câteva zile din apucat să se răcească, așa și pleca acasă și era reprogramată peste șapte-opt luni la operație, după care am mai întâlnit-o de vreo trei ori cu aceeași și mă gândeam ce resurse de bani se cheltuie pe o astfel de internare în loc să pacientul se oferă, dar asta era protocoalele. Am mai avut un pacient cu o tumoră rectală, un stadiu destul de mic, dar pacientul avea niște riscuri cardiologice mai mari și s-a ne-am întrunit radiologi, oncologi, chirurgi și toată această comisie oncologică a decis că pacientul este inooperabil și nu s-a făcut nimic. S-a făcut doar tratament. Mi se pare doar tratament local radioterapic, nici măcar chimio-terapică. S-a stabilit că are riscuri prea mari. Toată lumea înțelegea, nu exista, nici măcar din partea pacientului sau a familiei nu existau. 

[01:08:25]
Lucru da, a, asta e frapant, pentru că exact frapante asta că înțelege și pacientul, și familia, hai să zicem că e ta la schimb ca medici. Da, și eu, eu, român, de multe ori bulversat de de partea oncologică de afară, când vin pacienți care, conform protocolului, au, spre exemplu, tumori, sarcoame de părți moi sau ce mai văd eu, care sunt complet rezecate, cu margini de siguranță, cu nu știu ce și care, conform protocolului, nu mai au nevoie să facă nimic, în condițiile în care eu știu că sarcoamele, din păcate, obișnuiesc să se ci-veze, sunt o mizerie. Dar experiența locală în România îmi spune că sarcoamele recidivează. Ei bine, afară, poate că și din cauză că există centre de sarcoame dedicate unde se operează, poate cu alte standarde noi, nu le dau alt tratament. 

[01:09:25]
Și întotdeauna România vine problema, zice bă, da, hai să-i dăm totuși de, de cum să zic eu, de back-up, să fim siguri, să fim totuși siguri, să-i dăm niște chimioterapie. Dar asta nu se face afară, în afară, nu se încarcă protocolul. Dacă margine de siguranță, da, există și un lanț din ăsta, al încrederii. Adică există un lanț, că chirurg, a operat bine, anatomopatolog a văzut bine că marginile de rezecție sunt curate, radiologul a văzut bine că nu are metastaze, ș.a.m.d. Și atuncea, mergând pe acest lanț care funcționează, atuncea facem protocolu cum trebuie, e la noi, e lanțul nostru. Schioapătă câteodată și capătă la Anatomo-Patologie câteodată și capătă la radiologie, câteodată și capătă în chirurgie și atuncea când ajunge pacientul pe la oncologie, oncologul zice bă, da, dacă vo verigă din lanțu, ăsta-i slabă, hai să fim mai sigur și să dăm chimioterapie. 

[01:10:14]
Și da, nu pot să nu fiu de acord cu asta. Adică zic mă, bă, ok, hai să-i dați. Adică nu, nu aș avea un cuvânt de spus în treaba asta. Da, ca idee sunt cumva de acord că mai bine chimioterapie, să acoperi niște lanțuri imperfecte decât să stăm liniștiți și să facem o recidivă. Da, într-adevăr, afară gândirea este asta. Acolo nu se abat de la protocoale și îți mai spun de ce nu se abat la protocoale, pentru că le e frică de procesele de melprax, pentru că dacă se abat de la protocol sunt foarte sancționabil atât din partea pacientului cât și din partea spitalului. 

[01:10:52]
Irlanda era ce spuneau ei atunci, era a 2-a țară în lume ca procesul de mal practic, după Statele Unite, adică erau foarte, erau foarte multe procese de val praxis, asta era clar, dar nu erau cu, să zicem un inconvenient asupra doctorului, întotdeauna spitalele ajungeau la o înțelegere cu familia pacientului și bineînțeles și pacienții știau de lucru, știau de lucrurile astea și atunci bineînțeles, ape apelau la procesele de atrase mult mai ușor. Și încă o chestie acolo dacă dacă moare pacientu și ai ai respectat protocolu, ești ok, e în schimb, dacă pacientul trăiește și tu n-ai respectat AB o problemă, e tras la răspundere. 

[01:11:32]
Eu pot să spun că uite, apropo de weekend-uri, da, acolo, după cum eram eu obișnuit în spitalele din România, am vorbit cu consultantul meu atunci, adică șeful meu și l-am întrebat nu vreți să vi, nici e un weekend să facem vista la pacienți și au zis ce să cauți, ce să cauți în spital, tu nu ești acoperit, tu a o anumită asigurare de mai plasă, tu n-ai, n-ar trebui să fie la ora aia în spital. Deci nefiind, n-ar trebui să fie în spital. Înseamnă că orice faci tu în spitalul respectiv, că prescriu un medicament, că atingi un pacient și îl supără, îl doare ceva și asta nu o să-ți mai pun o chestie despre chestia asta, ești pasibil să fii dat în judecată și atuncea spital a spitalul, sufer acolo. 

[01:12:22]
În schimb pot să spun că o chestie care nu este bună din punctul meu de vedere, examenul clinic cade undeva pe locul doi, trei. Așa se bazează foarte mult pe voi, adică examenele imagistic, da, examinarea clinică aproape că a dispărut acolo o consideră că e subiectivă. Nu, nu neapărat nu neapărat. N-ai voie acolo cumva să pacientul să-l doară în vreun moment în care pui, faci o manevră și știi și tu, de exemplu alparea abdominală, poți să doare, faci un gloombela, faci un jeordano pentru o colică renală. Eu am făcut un Jordan la o colică renală și bineînțeles, e, nici n-am mai avut nevoie de ecografie sau altceva. 

[01:13:04]
Am zis clar că e colică, da, asistenta, asistenta care era cu mine când consultam pacientul s-a uitat la mine cu niște ochi din ăia în care zicea că mă reclamă următor și și asistentele reclamau medicii, să știi, îl reclamau la conducerea spitalului și bineînțeles, medicii erau pasibil de anumite amenzi dacă de exemplu veneai în sacou la SPI, acolo oamenii trebuie să înțeleagă că în spital nu umblam în hala, în spital umblam în haine de stradă, dar ce era foarte important pentru ei era să ai suflecate mâneci până deasupra cotului și să n-ai exact, să n-ai în Anglia la și să n-ai nimic, ceas, brățară, ți mi s-a dat voie cu verigheta, dar așa, să zicem, dar nu aveai voie să ai nimic. 

[01:14:00]
Ounderrist așa spuneau ei, că cum zice risc epidemiologic, da, nu da la ris, adică încet-urile sunt pentru examinare, nu pentru ceas, cam așa. Cam așa era și de exemplu, consultantul meu, la un moment dat a intrat într-un salon cu sacou pe el, nesuflecat. Asistenta i-a atras atenția doctorului Da, ca să ne înțelegem, el a ieșit afară, și-a dat jos, și-a dat jos sacou, și-a suflecat cămașa și de-abia după aceea a putut intra și examina pacientu. La noi intră medici fără care n-au licență, intră în sala de operație și nu îndrăznește-o nimeni să le zică Bă, tu ce face Aicea, că tu nici măcar la-i licență știi și acolo da. Deci aici e o altă lume, clar, acolo oamenii, de exemplu, în spital nu sunt angajați pe baza, de exemplu, unui examen. 

[01:14:54]
Ne ne spunem că examenele astea ne feresc de niște oameni care, să zicem, intră în sistem pe bune, știi acolo oamenii sunt angajați pe refarrals, pe da, ce a spus ăla dinainte despre tine, ce experiență ai? Câte ai operat din asta? Lista de operații acolo trebuia să am lunar, lunar scriam într-un car în încancc-țele era un program specializat, național, în care scriai la ce operații ai participat, la ce operați ai observat ta. Puteai să scrii inclusiv că nici măcar nu trebuia să participi. Erai observator și la sfârșitul fiecărei luni șeful tău trebuia să-ți semneze că este conform cu realitatea. Și așa, de exemplu, știa toată lumea din toată Irlanda ce ai făcut tu în spitalul respectiv. Știi, știa că ai operat nu știu câte hernii știai că operat. Nu știu asta. Asta. 

[01:15:51]
Asta e un subiect pe care cred că poate tu ne lămurești un pic că am mai discutat cu ne-chirurgi. Chestia asta a fost o vreme în România, acu câțiva ani, când începuse să se afișeze pe site-ul spitalelor numărul de intervenții făcute de fiecare chirurg. A fost o inițiativă, nu știu, acui, mie mi s-a părut o inițiativă genială. A dispărut brusc sub pres, fără nicio explicație. Cum ți se pare treaba asta? Ți se pare OK, ți se pare ne-ok? Eu recunosc că nu știu. Nu știu de această inițiativă cu trei sau 4 ani a fost. Găseai pe site-ul de la Spital Universitar, spre exemplu, fiecare chirurg, câte operații a făcut și de ce fel? Da, dacă și puteai în felul ăsta. 

[01:16:36]
A presupunând că acele statistici erau corecte și erau măsluite, cum se întâmplă la noi în țară, da, dar puteai să zici bă, uite-mă, vreau să mă opresc de apendicită. Mă duc la ăla care a făcut 10.000 de apendicite. Nu mă duc la ăla care a făcut 20, știu, chiar dacă ăla care a făcut 20 poate că este foarte bun pe ficat. Da, eu am apendicită, n-am ficat, nu. Așa că mă duc la ăla care operează pe licit, de acord exemplu într-un spital de stat și știi și tu, și știu și io, implicit chirurgii ăia mai tineri apucă să opereze mai puțini, chiar dacă chestii mai tineri, de exemplu, să, de exemplu, niște abilități mai bune, exact, sunt mult mai atenți, sunt mult mai atenți, mult mai grijulii, n-au loc pe program, sunt ultimii puși pe program sau sunt amânați, li se iau pacienții. 

[01:17:27]
Adică chestia asta nu trebuie să discutăm, că există inclusiv acest, așa trebuie să, cum există, nu numai când ești rezident, dar când ești proaspăt specialist, poa să fie șeful tău, să-ți ia pacienții. Eu recunosc că activând la etajul patru chirurgie în Spitalul Floreasca, am avut și niște șefi geniali. Nu mi-a luat absolut niciun pacient. Doctorul Turculeț, care era șef de secția atunci și încă e acuma. Șefii mei de gardă, doctorul Stănescu, D-zeu ser ierte, pe care l-am regretat foarte mult. Un om, un om deosebit, un șef de gardă extraordinar, care știa să-mi spună când fac bine și când fac prost. Da, și este foarte important să ai pe cineva alături care să pună toate lucrurile astea și să și te ajute să te corectezi în lucrurile în care nu le faci bine. 

[01:18:22]
Doctorul Iordache la fel, care m ajutat mai ales și în planul ăsta, să zicem de asistent universitar. Deci erau sunt mulți doctori și eu n-am avut parte de lucru ăsta, de luatul pacienților, dar eu pot să spun că lucrurile astea se întâmpla în spitale, se întâmpla, s-a întâmplat in și în spitalele private să se întâmple lucru din din păcate, până reușești să te impui cumva, da șefului tău, șefilor tăi, se întâmplă și cât de cât, cât de greu e să intri ca rezident în sală și să faci mâna a 2-a ceva? Nu te întreb de mâna întâi, da măcar mâna a 2-a că bănuiesc că la mâna a 2-a înveți lucruri mai ca vorbesc din punct de vedere al procesului de învățare, ca care idee cât de greu e? 

[01:19:10]
Eu pot să spun că în Floreasca, unde am lucrat eu, ca să intri ca mâna a 2-a trebuia să fii interesat să arăți șefului tău, oricare ar fi fost, că este interesat, că ești dormic, să faci chirurgie. Și asta presupunea inclusiv stat peste program, venit în weekend-uri, ce nu, ce nu este bine în România, că toate lucrurile astea nu sunt remunerate în Irlanda. În Irlanda, inclusiv rezidentul de anu întâi era plătit pentru orice gardă care era în spital, inclusiv plimentar care era se ponta, se ponta de de de el, de dr. de rezidentul de anul întâi, sponta orele suplimentare, bineînțeles ele erau semnate de consultant, dar se plătea absolut orice. 

[01:20:03]
Nu exista să stai în spital și să muncești degeaba și lucrul ăsta poate în România se va înțelege o dată că orice muncă pe care o prestezi, da, chiar dacă dorești să înveți, chiar dacă dorești, te afirmi, nu contează. Trebuie să fii plătit pentru lucrurile astea. Nu există să fie rezidenți, să stea zile întregi în spital și că se întâmplă lucrurile astea să să recunoaștem și să nu fie plătit pentru așa ceva, mă rog, acuma salariile din ce înțeleg eu nu știu la ce nivele au ajuns, dar sunt mult mai bune decât când am intrat noi și am devenit noi rezidenți. Eu îmi aduc aminte mi-aduc aminte că primul meu salariu a fost de 234 lei. 

[01:20:50]
Eu am avut salariu de  stagiar în  210 lei da, 

[01:21:05]
După aia m-am dus  ca game tester la UBISOFT și am câștigat 1400, deci de șapte ori mai mult da, după care am revenit ca rezident de radiologie cu 430 lei. El a fost primul meu salariu de rezident 430 lei da, în 2005, 

[01:21:29]
Aia cu poate aia conta, cred că 100% sporul de 100% nu mai știu, era sincer, dar cert este că rata la loganul meu pe care l-a luat atunci în anul întâi a fost de 470 lei. Rata era mai mare decât salariul, da, așa acolo intervine familia, intervine soția, intervin părinții ș.a.m.d. Eu mă mut, adică ca medic în România, dacă n-ai familie care să te susțină și să te ajute. 

[01:21:57]
Deși au trecut 20 de ani, cred că de când se vorbește despre asta lucrurile nu prea s-au schimbat. Deci tot familia te intretine multă vreme după cum ai spus  tu. Exemplu cu rata la logan, eu pot să spun că prin anul trei de rezidențiat cred că m-am mutat cu actuala mea soție într-o garsonieră undeva lângă ai mei, aproape aproape de ai mei, ca să ne ajute cu mâncarea, ca să zic șa, și salariul meu cred că ajunsese și el pe la vreo 400 lei, dar chiria era 350 euro , așa că așa că ce pot să pot să spun? M-am ași-tat m, m-au susținut D-zeu să-i ajute, să-i țină, să-i țină sănătoși, dar fără ei este clar, n-aș fi putut

[01:22:51]
pot să pun pariu că în Irlanda nu se întâmpla chestii. 

[01:22:54]
Nu exista, nu exi nu exista, că nu cred că există acolo chirie mai mare decât salariu. Adică există există chirie mai mare decât? Da, dacă vrei un dacă vrei un penthouse, da, să-i da, nu ideea vorbim de omu de rând așa adică nu cred că nu poți să-ți suporți chiria din salariu. Na, nu îți găsești o chirie pe care-ți cu sigur, cu siguranță. Eu. Uite ca să-ți dau un exemplu, eu îmi d doream atuncea să rămânem în elandanu. Lucrurile n-au fost așa cum ne-am dorit până la final. Dar o chirie într-un într-un apartament de cu trei dormitoare era 800 euro, în condițiile în care eu, ca să zicem, eram io. Eram specialist în România, acolo eram cumva un rezident de un mare, așa era înregistrare. Da, era. 

[01:23:50]
Câștigam cam 3000-3500 euro pe lună, da, mă rog, lucrurile se adăugau în afară de în afară de chirie era electricitatea, dar era viabil. Era viabil și dacă ești doi, adică dacă și cea și soț, soțul parteneru-tău muncește, e clar că lucrurile le poți, le poți duce bine, știi da, uite în în în Anglia, spre exemplu, salariu de medic de consultant radiolog, deci de medic specialist era de 10.000 GBP. Da, de acord consultație că să ai consultanț e câștigau mult mai mult consultanții con. Când consultatul de chirurgie câștiga cam 180.000 euro pe an. Adică era o diferență foarte mare. Era o diferență foarte mare din trantidin ce practic și care ezident. Puteai să găsești o chirie la o treime sau pătrime din salariul tău și restul puteai ri niște invers, să trăim chirie, așa e da, ce mai vroiam eu să te întreb? 

[01:24:59]
Ai un ai un obicei înainte de operații? O superstițe? E ceva că au miturile astea că chirurgi să au anumite ca și fotbaliști tii, când intră pe teren faci ceva mai special? Băi, recunosc că sunt super recunosc că am anumite superstiții, da, recunosc când am de operat în ziua respectivă merg doar pe un anumit traseu la service. Ok, îmi iau de exemplu în sala de operație doar anumite, să zicem bonetă pe care zic eu că sunt cu noroc, ca să zic așa, de anumite culoare, de o anumită da, sunt, sunt anumite, sunt anumite lucruri pe care le fac așa, probabil din din superstiție. Asta este clar, asta este. 

[01:25:46]
- Ai întâlnit medici, ai întâlnit chirurgi cu sindromul ăsta al lui D-zeu - God complex? 

[01:25:51]
Sunt mulți. Sunt mulți chirurgi care au. 

[01:25:54]
Adică fără mine, nu, nu se poate, știi eu ți-am făcut, eu te omor, știi cam așa. Cam așa știi. Dar nu. Sunt mai mulți în România sau mai mulți în Irlanda?

[01:26:07]
. Mai mulți în România, mai mulți în România. În Irlanda ți-am spus, sunt foarte bazați pe protocol, nu se, nu, nu se abat niciun centimetru mai încolo. Deci nu se abat niciun centimetru dacă asta scrie acolo în protocolul lor. Nu există și asistentele, și medicii, oricine din spital. Eu pot să spun, pot. Știi că în România cine mobilizează pacientul, asistenta și doctorul? Da, îl mobilizezi, îl înveți cum să se da jos din pat. Acolo nu există, n-ai voie, nu ai voie să pui mâna pe pacient. Există, vine fizioterapeutu, îl învață cum se dă jos din pat. Da, și e o împărțire, o împărțire. 

[01:26:57]
Există, de ce să ne băgăm peste? Există nutritionist Care de exemplu, la un pacient care era intubat în terapie intensivă, calcula zilnic necesarul de kilocalorii pe care pentru boala respectivă trebuie să-l primească pacientul respectiv și calcula fiecare perfuzie, fiecare lucru pe care îl îl primea pacientul, ca să existe un input mai mare decât decât outpersii, toate lucrurile astea. Exista farmacistul care mă suna și spunea acolo ai a ai a 3-a zi de gentamicină, de exemplu, trebuie să-i faci clirance la creatinină, ci mă suna farmacistu? Ai. Deci el elibera tratament cu gentamicină și el îți spunea trebuie gata. Astăzi trebuie să iei, faci clienți la cretină lucrurile astea îți dai seama că te ajutau de punctul tău de vedere, făceai mai multă treabă chirurgicală, da, nu stăteai să mobilizezi pacientul, te concentrai. 

[01:27:56]
Bănuiesc că bănuiesc că și dacă bănuiesc că și dacă greșeai te co era cineva care să te corecteze dacă dădeai doze greșite la te suna farmacii și ce-ar fi zis? Vezi că aicea nu prea, nu prea se pupă ceva 

[01:28:08]
până să ajungă la farmacist, să știi că trecea pe sub ochiul scrutinitor al asistentei și asistent da, îți punea, îți punea vezi că nu e bine, ce-i nu e bine ce a scris? A acolo medicația o scria intern, internul era rezidentul de anul întâi, bineînțeles la indicațiile tale, el scria medicația în foaie și asistentele aveau un chart în care calculau puls, tensiune, temperatură și aveau o chestie între 0 și 2. Dacă făceai un scor chema internul între 2 și 4 chema Senior House OFficer, adică următorul între 4 și 7. 

[01:28:46]
Mă chemau pe mine, știi și nu exista să nu răspunzi la telefon sau să nu vrei să vii pentru că zi, dacă ziceai, îl chem, îl trimit eu pe sho-ul meu, adică pe ăla mai mic. Zicea Per ca îți fac reclamații, Tu trebuie să vii. Nu există, nu exista să nu te duci sau să nu respecți protocoalele spitalului respectiv. Nu există sine science fiction. Ce povestești tu acolo e science fiction. Adică mă mă doare capul când mă gândesc la câte lucruri trebuie să vă ocupați voi acuma în România, pe lângă actul chirurgical propriu-zis. Și ce viață cred mai relaxată și mai băi? Adică ai timp de ceea ce faci cel mai bine. Adică singura situație, să zicem similară pe care am întâlnit-o a fost în în Londra cu consultanța de radiologie, îndrumătoarea mea care făcea un ARTRORM. 

[01:29:43]
Și la ARTRO-RM se injecta substanța de contrast în articulație, sub ghidașloroscopic. Trebuia să aibă pregătite întâi injecta substanțe, e odată ca să vadă articulația, după care injecta substanța de contrast de la RM. Pentru urm, mă rog. Ideea e că a venit dna. dr. într-o dimineață și nu erau pregătite flacoanele. Adică nu, că nu erau pregătite, nu erau trase în seringă și puse pe măsuța aia sterilă în care urma să lucreze. El era undeva pe un frigider, pregătită? Da, nu era tras. Mamă dacă n-a făcut un scandal? Bă da. Acest scandal a făcut eu mă făcuse mic acolo și mi se părea la momentu ăla mi se părea aberant. D

[01:30:28]
Adică ce-i așa mare rahat să tragi și-n seringă și m-am oferit să trag io și a zis nu, nici vorbă să vină cine trebuie Asistenta să vină pentru că io sunt plătită ca și consultant cu 10.000 că atunci am aflat cât câștigă un consulta. E o plătită cu 10.000 GBP pe lună ca să fac procedura, nu ca să trag în seringă, nu ca să scot din frigider Deci a fost un scandal monumental. Sincer, mi s-a părut aberant și exagerat ce-a făcut atunci? Acuma nu mai mi se pare. Acuma mi se pare absolut normal ca tu să faci, să ai, să ai eficiența timpului, da, ceea ce faci, cel mai bine să faci cât mai multe proceduri din astea, de ARTRO RM sau de chirurgie, de operații ce faci tu? Po să exact și să ne lăsați în pace cu prostiile administrative, completat FOI ș.a.m.d. 

[01:31:17]
Apropo de completat foi, acum avem soluții de dictare. Eu acuma beneficiez de o soluție de dictare. Nu știu dacă ai auzit de MediNav care scrie după dictare în limba română. Formidabil, dar noi acuma suntem în 2023. Ăștia foloseam în Anglia. În 2009, când am fost nimeni nu scria de mână, nici noi nimeni nu scriam de mână. Aveam niște dictafoane, mai ales la consultații, pentru că era o zi dedicată consultațiilor clinic, așa îi spuneam noi, cu niște liste de așteptare. Deci nici nici nu-ți vine să-ți imaginezi. Stătea oamenii ăia să vină șapte-opt luni ca să ajungă la o consultație. Așa era, așa era și după fiecare consultație aveai vreo 5-10 între consultații, în care tu trebuia să facem un rezumat al al consultației și să îndrumi pacientul către operație, către alt consult

[01:32:10]
Era secretara a consultantului, făcea toate transcrierile, ea asculta ce spunea, sper că înțelegea ce sc puneam noi acolo și transcria și trimitea scrisoarea respectivă medicului de familie. Medicul de familie care îndruma de obicei pacienții către noi către consultații, primea scrisoarea respectivă și urm înștiința pacientul ce trebuia să facă în continuare, să revină la consultație, să fie programat pentru altă intervenție sau o intervenție. Ceea ce pe mine m-a frapat atuncea acolo în în Irlanda este că pe mine m-au lăsat să operez copii. 

[01:32:54]
Consultantul meu făcea chirurgie chirurgie generală, adică chestii destul de mici, pediatrice și eu prin prisma faptului că consultantul meu făcea, trebuia să fac și eu și ar trebui să mă adaptez a unor chestii pe care nu eram obișnuit în România și să operez copii și am avut posibilitatea să operez copiii de la bebeluș da alea care făceam hernii inghinale, coboram te sticole și fimoze, fimozele erau cele mai frecvente lucruri acolo, acolo era o chestie de igienă, făceau foarte multă lume deși sunt catolici, circumcizii din astea în spital, da. Și aveam. Lunea era zi de chirurgie, dimineața era zi de chirurgie. Pediatric, aveam cam șapte-opt copii pe în fiecare lună oală. Nu toate operațiile le făceam eu, dar eu fiind înregistral, adică cumva mâna a 2-a a chirurgului. Unele le făceam și singur cu Seniour House Officer, 

[01:34:08]
A fost dificil pentru mine să mă adaptez la ce aicea. Cine-ți scrie, cine-ți scrie rapoarte e că bănuiesc că eu scriu. Toți le scrie, eu scriu foile, eu scriu rapoartele, bineînțeles, biletele de externare la operații, bineînțeles, ști, te-ști, tu trebuie scrise și în foaie și în protocolul operator. Și acolo mă ajută colegii mei cu care operezi. N-ai nicio, n-ai nicio soluție de asta de dictare, de transcriere. După ine și în România, știi și tu scrisu în foaia de observație trebuie să fie olograf. Adică nu trebuie să fie xeroxat, nu trebuie să fie printat, trebuie să fie scris de mânuța ta. Brioțenile din dioțenile sistemului medical românesc e și-atunci există o explicație de ce, spre exemplu, eu când primesc, văd pacienți de-afară veniți operați p-afară, unde este descrisă operația pe două-trei pagini, bă cu un lux de-am știi și da, un lux de amănunte increde. 

[01:35:12]
 Eu, recunosc, am citit și eu lucrurile astea. Eu pot să spun că în Irlanda nu ni se cerea, nu ni se cerea atât de amănunțit să scriem protocoalele, operatorii, să le dictăm și le dităm cum se termină o operație. Le dictam. Păi aia mi se pare important, că le, să le dictezi imediat, repede, că după aia mai și uiți chestii. Poate în timp ce faci operația te-ar ajuta să dictezi rezultatu. Adică nu rezultatul? Zic protocolu? Ce fac operația se faci? Da, să dictezi în timp real, nu, nu sunt prea concentrat să pe operație ca să mă, să și dicteze în același timp. Mă interesează out-cam-ul rezultatu operație mult mai mult decât ce dictezi io. Acolo e. 

[01:36:09]
Se filmau operațiile în Irland?

[01:36:11]
nu, nu se filma, 

[01:36:14]
nici arartroscopia?,

[01:36:18]
se înregistra, se înregistra, dar nu exista ceva filmat în sala de operație, adică să te filmeze pe tine? Efectiv nu. Dar a laparoscopiile ce să le filmăm? Cum le le înregistrăm? Și în România asta este foarte bună, o chestie extraordinară la chirurgia asta, laparoscopică, pentru că poți să înveți din greșeli, poți să revizuiești operația după aceea să te vezi unde, dacă e ceva în regulă cu pacientul și te revii la film. Vezi, a făcut eu ceva, nu am făcut eu ceva, da, e foarte important și sunt foarte un, o chestie foarte bună. 

[01:37:01]
Un teaching scale foarte bun, un știi, adică studenții mei când operam la paroscopic poa să vadă ce fac când făceam operații clasice, în afară de mâna a 2-a mâna a 3-a nu vedea nimeni absolut, după cum îți spuneam eu, la mâna a 3-a la prima mea operație de hernie clasică, nici măcar n-am văzut ce se întâmplă acolo, chiar dacă el ești la doi pași, nu vezi atât cât să și înțelegi operațiile astea. Laparoscopice robotice poți să vezi în timp real, poți să vezi în timp real și bineînțeles, după aceea și înregistră. Da, poți să pui pauză, după aia să discuți cu studenții. 

[01:37:39]
Și și acuma există inclusiv groupuri pe facebook, da, pe facebook, grupurile astea de chirurgi interesați de diferite chirurgie, da, de chirurgie parietală, de chirurgie bariatrică, de chirurgie colorectală fiecare care împărtășesc diverse cazuri operate în Africa, în India, în Statele Unite, cu ce se confruntă și ce au făcut ei în timpul intervenției chirurgicale, știi și e un fel de mentoring din asta, în care poți să-ți alegi inclusiv pe cineva din din străinătate care are o experiență mai mare într-un domeniu în care tu ești interesat și cumva să-i trimiți filmele tale, el să spună ce faci bine, ce faci rău, la ce, ce ar trebui să te perfecționezi. Și o chestie, un ca un fel de fellowship, dar de la distanță, știi, ok. 

[01:38:26]
Și revenind un pic la partea asta cu cu învățarea, adică acuma cred că rezidenții au niște resurse de învățare mai bune, mai facile decât ai avut, mult mai bune, mult mai buni acuma, inclusiv Facultatea de Medicină din București, da, că de asta vorbim. La un F. Carol Davila există un laborator de chirurgie laparoscopică în care se fac experimente cu pe porci, se face operații, se fac operații la paroscopice pe porci, cum am făcut eu când eram rezident la profesoru Copoescu. Da, care e? Da, un un om, să zic așa, deschizător de drumururi în România în chirurgia la paroscopică, știi ok, aia am făcut și eu la m-a chemat profesoru-lui Irinel Popescu la un moment dat la Fundeni. Aveau și ei o bază din asta, cu porci se făcea, se învățau tehnici de sutură pe ficat și de hepatectomii  

[01:39:27]
Și făceam cu eco-da, ghiidaj ecografic live. Adică, mă rog, le arătam vase da, și căile biliare și ei operau. E mult. Mai e mult mai ok pe live, adică inclusiv pe porci decât pe simulatoare. Io, as, eu asta așa mi s-a părut din propria mea experiență. Există inclusiv în străinătate, în România, n-am văzut încă. Îți spune, îți spuneam că în străinătate există niște laboratoare din astea experimentale de chirurgila paroscopică pe cadavre, adică și sunt preparate cadavrele astfel încât să fie supuse chirurgiei la parascopi. I-atuncea îți dai seama, vezi Ana, anatomia pe care ai vedea în mod normal într-un pacient, lucru pe care noi am beneficia. 

[01:40:19]
Noi n-am beneficiat de da, păi aia vreau să zic, că și eu am fost la niște cursuri din astea de proceduri cu ghidate pe cadavru în Belgia, care începuseră prin a fi pe întâi, era pe niște mulaje din astea de gelbalistic, după care s-a făcut pe picioare de vacă, nu știu ce. Și după aia ajungem la concluzia că nu, hai să facem pe cadavru. Și au făcut într-un an pe cadavru congelat și de congelat a fost un dezastru. Structurile congelate nu mai arătau ecografic deloc cum arăta în viața real live. Da. Și după aia au renunțat la asta și au folosit cadavre proaspet proaspete, adică formolizate, pregătite, dar nu mai, na, n-au fost congelate și p-astea într-adevăr, da, logistic, legislativ era o mare problemă să găsești cadavrele așa să ai, să primești tot felul de aprobări speciale. 

[01:41:18]
Dar într-adevăr, așa adică, știi, aia mă gândesc că pentru voi, ca și chirurgi, cred că e foarte greu procesul de învățare în ultima vreme, în care e din ce în ce mai greu să te atingi de pacient. Adică ai nevoie de o grămadă de chestii? Dă, lăsând la o parte GDPR u da, cel puțin în Anglia înainte asta era acu 10 ani. Deci devenea o mare problemă inclusiv să vorbești cu pacientul. Adică n-ai voie să intri în salon ca la noi în România. Intri în orice salon, vorbești cu orice pacient, îl întrebi ce face. Hai să te consult un pic, că am auzit că ai o chestie interesa, că te aude, te aud ceilalți pacienți, știi cumva, adică trebuie să ai o discuție foarte discretă. Cum pacient ca ceilalți pacienți din salon să nu audă? 

[01:42:05]
Acolo existau niște mini-perdeluțe așa, în saloanele alea de patru sau șase pacienți, știi, nu-ți asigura o discreție completă, dar măcar era în România. Îmi aduc aminte, sunt pa paturile lipite una de alta. Adică era un salon în Floreasca când țin minte, internam un pacient într-un anumit pat pentru că știam că îi voi pune un tub de dren pe partea dreaptă sau pe partea stângă, dar pacientul patul respectiv ne ra decât pe parte și atuncea trebuia să pun de exemplu pacientu care îl operam de colecist și mă gândeam că poate îi pun tub de dren, îl puneam într-un pat care are partea dreaptă liberă, nu care e lipit cu partea dreaptă. De ce l-am face. Deci trebuia să te gândești și la chestiile alegi loc, da, cum alegi locu avion. 

[01:42:54]
Așa așa era cu a cu lucrurile astea, din păcate, medicina din România nu știu dacă se mai confruntă acuma. Pro probabil că au mai fost remodelate saloanele, dar în momentul respectiv cu așa așa ceva ne confruntam și nu numai eu, adică nu pot să spun eu că era mai mult. Se confrunta cu lucrurile acestea, cu lipsa de medicamente, cu lipsa de da, de perfuzii, de sonde urinare. Am umblat într-o noapte să pun unei unei, îmi aduc aminte unei doamne în vârstă se pun o son dă urinară. Nu am găsit o sondă urinară. Era în globe, zic, am și de abia am găsit pe la nu știu ce etaj pe la cardiologie umblând pentru onsonde da, așa ceva. Dacă îi povestești unui irlandez cred că zice că bă în ce fi. Noi n-am văzut filme de astea, da, da, așa e, așa e acolo, în Irlanda. 

[01:43:47]
În schimb, când aveau a avut un pacient o problemă cu o sondă urinară, nu mai știu. Sondele urinare sunt pe diferite dimensiuni, da, și de obicei pui o anumită dimensiune la bărbați și o anumită dimensiune la FBI, niște chestii clare acolo nu-i mai mergea unei doamne o sondă urinară și am propus să-i schimbăm sonda urinaeă, să-i punem, să-i punem o sondă un pic mai mare, să vedem dacă există, poate se înfundaseră respectiva. Mi s-a spus că este cruel , să punem o sondă mai mare de o anumită dimensiune și nu, nu, nu i-am mai pus paciente sonda mai mare. Asta spunându-mi o asistentă și mi-a zis că dacă eu îi pun  îmi face report, face reclamație. 

[01:44:31]
Așa da, vezi acuma, să fim serioși, că eu nu cred că era cruel. 

[01:44:36]
În niciun caz, în niciun în niciun caz, în niciun caz nu este cruel. Era o sondă foarte mică. Puneam următoarea în următoarele număr ca sondă, dar încercasem toate manevrele prin care încercam să desfundăm sonda respectivă, dar pacienta n-avea diureză, știi și da, trebuia trebuia făcut. Nu mai mi aduc aminte cum s-a rezolvat cazul? Da, dar cu asta te confrunta? Există adică există și în străinătate lucruri din punctul meu de vedere aberante și care n-ar trebui să fie. Dar acolo ți-am zis cheie probabil că sciria-tea fără protocol? Da, da, da, la femei punem sondă 12, nu punem aici. Dacă tu ai pus altă sondă, probabil că există. Vrem niște reper, posib, cumva erai, erai tras la răspundere și dacă nu se întâmpla nimic? Da, dacă nici nici pacienta nu s-ar fi plâns, nici nimic nu s-ar fi întâmplat? 

[01:45:28]
Da, ai fi fost tras la răspundere pentru simplu fapt că n-ai respectat protocolul. La noi, în schimb, se încalcă protocoalele atunci când există de milioane de ori, nu este nimeni tras la răspundere decât dacă se întâmplă ceva. Într-adevăr, dacă ceva se întâmplă și mai ales dacă scapă în presă da, gata, atuncea nasol. Ai picat de fazan. Dar în restul cazurilor în care nu respei protocolul, da, pacientu iese pe picioare. Nu se alertează nimeni. Nu, că nu o să te dea în gât nimeni acolo, asistenta care n-are curajul acolo să. De multe ori în presă ajung și multe lucruri exagerate. Adică, să să recunoaștem, sunt multe lucruri exagerate. Da, și sunt mulți, presă și sunt mulți. Sunt în presă. Sunt exagerate de către presă, da, de către presă și unii sunt probabil victimizați înainte să se întâmple ceva. 

[01:46:18]
Sunt multe lucruri adevărate care apar, dar mult mai pompoase. Da, se întâmplă, se întâmplă, din păcate, din, din păcate, unele lucruri care nu nu se respectă. Acolo unde există protocoale, pentru că există locuri, încă nu există protocoale scrise. Și eu pot să spun că sunt unul care și cu colegul meu Petru, pe care îl știi foarte bine, am lucrat cu sârg pentru să schiem la protocoalele pentru Medicover ca spitalul să fie aprobat. Nu mai știu. 

[01:46:50]
Acum cinci sau 6 ani o am scris și eu protocoale pentru radiologie o grămadă, 

[01:46:58]
fiindcă ne apropiem de final. Mai am două lucruri să te intreb:  unu cum e cu marketing-ul pentru medici în clipa de față cum vezi tu chestia asta cu marketing? trebuie să ne facem marketing? . 

[01:47:14]
Părerea mea personală? 

[01:47:18]
De aia te întreb da, 

[01:47:20]
din punctul meu de vedere, da, că mă întreb, n-ar trebui să existe marketing pentrumedici, n-ar trebui să existe în România. Altfel nu poți să trăiești dacă nu-ți faci propriu marketing, spitalu nu te promovează așa că ca să ai pacienți, ca să te să te știe lumea trebuie să te faci văzut. Și atuncea trebuie să acorzi anumite resurse monetare propriu, propriu. Depinde și de timp și de timp normal. Adică nu așa marketing-ului propriu și personal, ca să poți să fii văzut, să poți să-ți faci un nume, pentru că la un moment dat, poate la un moment dat nu va mai fi nevoie de implicarea marketing-ului. 

[01:48:13]
În momentul în care, de exemplu, resursele se vor duce așa din gura-n gură, adică pacientu, fiecare pacient va va recomanda alt pacient, după cum știi și tu, că și tu mi-ai trimis nici pacienți și am alți pacienți care au, bineînțeles, au fost mulțumiți sau au fost mulțumiți de interacțiunea cu mine ca și medic și mi-au trimis și familie, că există. Și am operat și tată, și fiu cu tată, tată în fiu, cu exemplu, patologie asta state, chirurgie parietală. Am operat și mamă și fiică cu diverse patologii. Bineînțeles, lucrurile astea nu mai nu mai țin de marketing. Adică chestia asta nu mai, nu mai depinde de mult, să zicem. Îs lucrurile firești. 

[01:49:00]
Da, asta cu marketing da, din păcate, nici eu, nu, nu nu aprobă asta, da, din păcate toți o facem fiindcă exact cum spui tu este nevoie să fim într-un fel cunoscuți, să facem cunoscut ceea ce facem. Da, pentru că dacă nu facem noi fac alții. Și încă un lucru pe care în Irlanda pun pariu că nu trebuie să-l faci și cred că nici nu ai voie să-l faci acolo

[01:49:26]
 în Irlanda nu existau niște pacienți proprii și personal al doctorului respectiv. Eu pot să spun că de exemplu dacă operai consultantul meu operau un pacient și a 2-a zi el nu exi, nu e de gardă când era în gardă și a 2-a zi pacientu dezvolta o complicație, nu-l opera consultantul meu îl opera consultantul de gardă da, nu, acuma mi se pare cum sunt oamenii, nu-s de acord, de acord. 

[01:49:54]
Eu nu sunt total de acord cu acest lucru. Eu de exemplu n-aș putea face acest lucru. Eu aș veni întotdeauna la spital să văd pacientul meu cu complicația respectivă. Adică consultantul avea posibilitatea să aleagă, putea să vină să-l opereze sau nu, dar dacă el de exemplu era acasă, băuse un pahar de vin sau era plecat din oraș da, el nu era obligat, pacientul ăla urma să fie operat pe altcineva fără. Adică nu exista. Nu lăsai pacientul să aibă complicația până când se întoarce doctorul doctoru a 2-a zi în spital da, da acuma și pot să-ți mai spun că erau plătiți și doctorii respectivi. Adică mai avem 5min erau. Erau plătiți și pe numărul de pacienți și în funcție de fiecare ce asigurare bea ve asigurare privată sau de stat da, e clar că sunt niște mari diferențe. 

[01:50:52]
Da, acuma dacă ar veni un tânăr student la tine, spre exemplu, și ar zice că vrea să facă chirurg, ce l-ai sfătui să se facă, să nu se facă, să aleagă o anume parte din chirurgie. Păi în primul rând aș aș vrea să văd ce înclinații are, da, l-aș dacă ar fi studentul meu, aș vedea, l-aș lua în sala de operație și aș vedea ce poate și ce nu poate. Dacă are înclinați de către chirurgie și așa l-aș sfătui. Eu întotdeauna când aveam grupe de studenți îi întrebam vreți să rămâneți să intrați în sală și existau unii care plecau acasă și bineînțeles și erau, existau unii care își doreau, era, existau unii care vreau să participe, unii care vreau doar să se uite și bineînțeles făceam un triaj al oamenilor care erau interesați în chirurgie și le recomandam băi, tu ai fi bun, bun. 

[01:51:45]
Bino, fă chirurgie în România, fă chirurgie în străinătate pentru că avem, aveam, aveam pacienți și români și străini și am inclusiv  un un student din Israel care face chirurgie parietală foarte bine și l-am întâlnit acuma la un congres în România și mi-a povestit și m-am bucurat că l-am văzut și l-am întâlnit. Am o studentă prin prin Londra care, mă rog, nu-mi face chirurgie, face ceva de neonatologie, dar sunt erau fost unii dintre unii dintre studenții mei extraordinare de bun și care erau interesați, erau interesați activi de chhirurgie. 

[01:52:26]
Trebuie să-ți mulțumesc pe pentru mai multe lucruri. Primul este că ai acceptat să vii în podcast. Ți-ai făcut timp din timpul tău de chirurg, care, așa cum am înțeles cu toții, este foarte, foarte fragmentat. 

[01:52:43]
În al 2-lea rând, trebuie să-ți mulțumesc pentru că merg pe munte fără să mi se umfle hernia care nu mai există. Da, și că să dea dl. să faci bine în continuare mulți alți oameni cu probleme similare sau diferite. Și în al 3-lea rând, îți mulțumesc că mi-ai dat speranță și mie și cred că și ascultătorilor că există oameni și există locuri unde poți să te operezi în siguranță, cu oameni care știu ce fac și care sunt oameni. Adică mi se pare foarte important ce ai povestit tu cu statul de vorbă, cu oamenii și cu pacienții ș.a.m.d. Și sper că le-ai dat speranță și colegilor mai mici care vor vrea sau nu vor vrea să facă chirurgie după modelul tău. 

[01:53:34]
Deci, încă o dată mulțumesc mult de prezență 

[01:53:38]
Si o îți mulțumesc mult, Sorin mă bucur din nou că te-am văzut, ne-am mai văzut, ne vedem, ne vedem rar. 

[01:53:45]
Și eu am ajuns la concluzia că podcast-urile astea le fac. Eu le fac așa ca un hobby, să știe lumea. Chestia asta nu este nici măcar o chestiune de marketing. Da, este pur și simplu un hobby Ăsta mă face să mă văd cu oameni cu care nu am văzut de multă vreme și îmi face foarte mare plăcere să stau de vorbă cu ei, chiar dacă discuția este înregistrată și noi nu suntem nici la o bere, nici la un burger, nici la nimica.